Paste cu dovleac copt si feta

12 octombrie 2022Diva in Bucatarie

Paste cu dovleac copt si feta

Paste cu dovleac copt si feta divainbucatarie v

Paste cu dovleac copt si feta reteta delicioasa de toamna

Paste cu dovleac copt si feta, reteta usoara. Reteta simpla de paste cu dovleac placintar si branza sarata.

Paste cu dovleac copt si feta divainbucatarie v

Daca nu ai incercat pana acum, trebuie sa iti spun ca aceste paste cu dovleac copt si feta sunt extrem de gustoase!

Dovleacul merge de minune gatit si in varianta sarata, nu doar in deserturi. Este savuros, aromat, cu textura moale, catifelata si placuta.

Am facut aceasta reteta plecand de la pastele cu rosii si feta care au tot circulat in social media in aceasta vara.

Am schimbat rosiile cu dovleac placintar si bine am facut!

Paste cu dovleac copt si feta divainbucatarie o

Nu este prima de reteta cu aceasta combinatie.

Pe blog gasesti o reteta de salata de paste cu dovleac si branza de capra (reteta o poti citi daca apesi aici.) .

Retete in varianta sarata cu dovleac placintar:

Am explicat pe larg cum se coace dovleacul intr-o postare pe care o poti citi  daca apesi aici.

Eu am folosit paste farfalle pentru ca imi place forma si mi-au ramas dupa ce am pregatit jumatate din pachet cu sos cremos si broccoli.

Daca nu ai vazut reteta o poti urmari mai jos. Daca apesi pe  „vizioneaza pe youtube” o poti vedea video pe tot ecranul.

Daca vrei poti folosi si alte tipuri de paste (penne, fusilli, tagliatelle).

In ceea ce priveste reteta de paste cu dovleac copt si feta cred ca va deveni preferata ta pentru ca se face foarte usor.

Obtii cremozitate fara sosuri complicate, fara sa fie nevoie de prajeli.
Am pus langa dovleac niste catei de usturoi fara sa ii curat. Am indepartat pielita dupa coacere, iar usturoiul arata perfect (moale, fara sa fie ars).

Usturoiul copt va da un plus de gust.

Pe langa faptul ca ai parte de o masa savuroasa poti profita si de faptul ca dovleacul vine la pachet cu o multime de beneficii pentru organism.

Am dat un plus de aroma cu rozmarin, dar poti folosi si alte verdeturi, cum ar fi cimbru sau salvie. Daca vrei poti adauga si fulgi de ardei iute.

Iata lista de ingrediente si modul de preparare pentru paste cu dovleac copt si feta:

INGREDIENTE:

(pentru 3 persoane)

200 g paste tip farfalle (pot fi si penne)

2 l apa

2 lingurite sare

550-600 g dovleac

200 g feta

3 catei usturoi (cu coaja)

cateva crengute mici de rozmarin

1-2 linguri ulei masline

Pentru decor:

frunze de busuioc

MOD DE PREPARARE:

Pentru inceput am curatat dovleacul atat de seminte si filamente, cat si de coaja, apoi l-am taiat in cuburi de marime medie spre mare.

Am preincalzit cuptorul la 200°C si am copt dovleacul 20 minute.

Dupa acest interval am scos vasul din cuptror, am mutat dovleacul pe margini, iar in mijloc am pus feta asa cum era in pachet, un cub intreg.

Daca este rupta in bucati se va coace prea repede si se va arde.

Am pus la fiert 2 l de apa cu 2 lingurite de sare.

Paste cu dovleac copt si feta divainbucatarie 1Paste cu dovleac copt si feta divainbucatarie 2

Am rotit cuburile de dovleac, ca sa se rumeneasca/ coaca uniform, apoi am pus iar vasul in cuptor pentru alte 20 minute sau pana cand branza se inmoaie si cuburile de doveac se inmoaie.

Cu 10 minute inainte sa scot vasul din cuptor am pus pastele la fiert si le-am lasat conform instructiunilor de pe pachet.

Imi plac pastele al-dente, nu cele fierte excesiv. Le-am scurs si am pastrat 300 ml din zeama in care au fiert.

Sincronizarea a fost perfecta, asa ca am scos vasul din cuptor si am indepartat crengutele de rozmarin. Am pasat cu furculita dovleacul, feta si usturoiul curatat de coaja, apoi le-am amestecat.

Am pus pastele peste acestea.

Paste cu dovleac copt si feta divainbucatarie 3Paste cu dovleac copt si feta divainbucatarie 4

Am adaugat in jur de 200 ml din zeama in care au fiert si am amestecat pana cand toate pastele au fost acoperite de dovleac si feta.

Le-am mancat imediat cu mare pofta!

Ma gasesti si pe  INSTAGRAM.

Pagina mea de  Facebook  este  aici.

Te invit sa ma urmaresti si pe YouTube. Nu uita sa apesi pe clopotel pentru a fi notificat cand postez o reteta noua.

Print

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *