fbpx

RETETE RECENTE

TORT ECLER CU CREMA DE VANILIE – TORT KARPATKA

June 11, 2020 | CATEGORIA

Tort ecler cu crema de vanilie – Tort Karpatka – prajitura ecler la tava – reteta originala, traditionala, din bucataria poloneza. Este o reteta foarte simpla, usor de pregatit, cu blat de choux/ ecler si o crema aromata si parfumata cu vanilie.

Tortul ecler cu crema de vanilie – Tort Karpatka – arata si se pregateste ca un ecler urias si poate fi realizat atat in forma rotunda cat si patrata sau dreptunghiulara. Este un fel de ecler la tava pe care il puteti pregati pentru zilele de sarbatoare sau pentru rasfatul celor dragi oricand va doriti ceva simplu si delicios.

Denumirea acestui tort se refera la Muntii Carpati si este inspirata de aspectul blatului ce aduce metaforic cu munti si vai prin denivelarile realizate intentionat aluatului inainte de coacerea blatului. Daca polonezii au dedicat aceasta prajitura muntilor Carpati, noi avem o alta prajitura: cu foi si crema caramel sau ciocolata (prajitura Carpati) taiata in triunghi, iar reteta acesteia o puteti citi daca apasati aici.

O alta prajitura simpla, cu forma triunghiulara este si prajitura acoperis / prajitura cabana.

Tortul ecler cu crema de vanilie – Tort Karpatka – era pe lista mea de retete inca de acum 5 ani, cand pregateam retete poloneze, dar aparea mereu ceva mai urgent de facut si iata cat de tarziu am pregatit acest tort. Crema o intalniti in foarte multe prajituri: cremsnit, tarte, torturi, praituri cu crema. Reteta cremei de vanilie – crema patissiere – o puteti citi explicata pas cu pas daca apasati aici. 

Baietii mei iubesc foarte mult eclerele cu crema de vanilie, asa ca tortul ecler – Tort Karpatka – l-am pregatit special pentru ei.

Blatul este unul oparit, ca pentru choux/ eclere. Dar, partea buna este nu trebuie sa va chinuiti sa le formati cu ajutorul unui pos. Nu aveti nevoie nici de glazura pentru Tort Karpatka. Daca tineti neaparat puteti sa o faceti, dar poate fi servit si doar pudrat cu zahar pudra sau niste fructe, desi, daca ma gandesc cmai bine ar merge si putina ciocolata topita.

Daca doriti sa aduceti un plus de gust puteti pune in crema zmeura si intr-o varianta gourmet ati putea incerca sa il transformati intr-un tort ecler de ciocolata adaugand cacao (eu as pune 30 g pudra neagra de cacao si as scoate 30 g faina) in blat si folositi o crema de ciocolata. Suna bine nu-i asa?

Va las acum lista de ingredient si modul de preparare pentru tort ecler cu crema de vanilie – tort Karpatka – explicat pas cu pas:

INGREDIENTE:

(tort cu diametrul de 20 cm sau forma patrata cu latura de 18-20 cm)

Pentru blat:

120 ml lapte

120 ml apa

120 g unt

150 g faina

4-5 oua (210 g – cantarite fara coaja)

Pentru crema:

500 ml lapte

120 g zahar

1 pastaie vanilie sau 1 lingurita pasta de vanilie

30 g amidon

30 g faina

4 galbenusuri

200 g unt -82% grasime

PREPARARE:

Am inceput pregatirea tortului cu realizarea blaturilor.

Am pus intr-o oala mica untul, laptele si apa.

 

Le-am lasat pe foc pana au atins punctul de fierbere, apoi am adaugat faina si am amestecat pana s-a omogenizat compozitia. Am lasat pe foc pana cand s-a desprins usor de pe fundul vasului.

Am oprit focul si am lasat aluatul sa se raceasca, apoi am incorporat treptat ouale, adaugand urmatorul ou doar dupa ce primul a fost complet absorbit. Am impartit aluatul in doua si l-am pus in forma de tort. Am realizat cu lingura denivelari in aluat, apoi l-am copt in cuptorul preincalzit la 210°C timp de 20 minute si alte 10 minute la 180°C, fara sa deschid usa cuptorului absolut deloc in acest interval de timp. Trebuie sa va cunoasteti bine cuptorul. Daca arde tare/ are putere mare puteti coace la 200°C in loc de 210°C sau, daca stiti ca nu coace bine si rapid, puteti lasa sa se coaca la 180°C in plus 10 minute. Nu cresteti temepratura mai mult de 210°C. Mariti timpul de coacere, fara sa deschideti usa cuptorului.

Cat timp s-au copt blaturile si am pregatit crema de vanilie. Am pus 450 ml lapte cu zaharul si seminetele dintr-o pastaie de vanilie la fiert. Cand a inceput sa se incalzeasca si zaharul s-a dizolvat l-am turnat peste galbenusurile amestecate in prealabil cu amidonul, faina si restul de lapte. Am amestecat bine, apoi am intors laptele cu oua pe foc pana cand compozitia s-a ingrosat. Am folosit un mixer pentru ca sa nu formeze cocoloase si sa nu se lipeasca de fundul vasului.

Am lasat crema sa se raceasca, iar in momentul in care aceasta era inca putin calduta am incoporat untul. Am asteptat sa se raceasca complet atat crema, cat si blaturile, apoi am trecut la asamblarea tortului ecler cu crema de vanilie.

Am pus unul din blaturi (cu partea denivelata in sus) in forma in care am copt tortul. Am pus crema peste blat, apoi am aranjat al doilea blat peste crema, cu partea denivalata in sus. Am apasat usor, ca sa se lipeasca foarte bine blaturile de crema.

Am lasat tortul in frigider 6-8 ore, apoi l-am feliat. Eu nu am avut rabdare si l-am taiat intr-o ora, caci vroiam sa le ofer alor mei desertul dupa masa de pranz. A fost tortul pe care l-am pregatit de ziua mea.

A iesit un ecler urias foarte delicios. Mi  se pare genial acest tort Karpatka!

Sper sa incercati si voi reteta! Sigur o sa va placa!

 

Va las aici si reteta video pentru crema de vanilie. Va invit sa va abonati la canalul meu de youTube.

 

Bucurie cea mai mare este sa vezi ca retetele sunt incercate si ies frumos.

Multumesc, Luciana Chihaia pentru poze si impresii.

 

Comentarii

  • Gianina

    Buna ziua. Cantitățile de la blat sunt pt un singur blat, nu? Pt blat sus și jos ( ca in poza Dvs ) te dublate cantitățile sau făcute pe rând, fiecare blat cu compoziția lui din cantitățile prezentate de dvs. Cel puțin mie din cantitatea de mai sus nu imi iese suficientă compoziție pt a o împarți in doua! Era bine sa fi specificat ac “amănunt” in cadrul rețetei !

    • Din cantitatea indicata am facut 2 blaturi. Am impartit aluatul in jumatate. Tortul are blatul de 20 cm si poate fi si de 22 cm. Pare cantitate mica, cad puneti in tava, dar se umfla.

      • Manuela Cristina

        Draga Ema,

        Te-as ruga frumos sa-mi spui daca fac prajitura intr-o farma de tort cu diametrul de 28 cm, ce cantitati ar trebui sa folosesc la blat si crema ?

        Cu multumiri anticipate,
        Manuela

        • Buna, pe mine ma cheama Cristina. Trebuie sa maresti cantitatile cu 200%.

          • Manuela Cristina

            Multumesc mult, Cristina.

ADAUGA UN COMENTARIU

Your email address will not be published. Required fields are marked *