RETETE RECENTE

Pui cu roșii la tigaie

august 8, 2023 | CATEGORIA

Pui cu roșii la tigaie reteta diva in bucatarie a

Pui cu roșii la tigaie, rețetă simplă și gustoasă de vară. Rețeta de pui cu roșii la tigaie. Mâncare de roșii cu pui. Pui cu roșii și usturoi. Pulpe de pui cu roșii la tigaie.

Când te gândesti la mese rapide, gustoase și sățioase primul gând fuge către carnea de pui.

Carnea de pui se găteste ușor și rapid. Cele mai multe rețete de pui le întâlniți pregătite în cuptor, dar cele pregatite în tigaie, pe aragaz, sunt mai rapide și sunt la fel de gustoase.

Rețeta de pui cu roșii la tigaie se face ușor și iese atat de gustoasă încât o vei face toata vara.

Nu încălzești prea tare bucătaria daca nu folosești cuptorul.

Îți recomand să nu renunți la pielea de pe pulpe și să nu folosești pulpe dezosate. Osul le ajută să se gătească mai bine, fiind un bun conducător de căldură.

Îmi place pielea crocantă, iar făina o ajută să rămânăa ușor crocantă chiar și după găatire în sos.

Pui cu roșii la tigaie reteta diva in bucatarie b

Dacă ai nevoie de inspirație pentru alte rețete de pui la tigaie îți las mai jos câteva rețete:

Mai jos găsești lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de pui cu roșii la tigaie:

Ingrediente pui cu roșii la tigaie:

5 buc pulpe de pui  (700g)+ 1 buc. piept pui (150 g)

2 linguri făină pentru tapetare carne

60 ml ulei

20 g unt

3-4 roșii foarte mari și dulci sau 3 roșii mari si 100 ml suc roșii

3 căței usturoi dați prin presă

50 ml vin dulce

150 ml supă clară de pui

sare dupa gust

1 linguriță boabe de piper

1 frunza dafin

1 crenguță cimbru

4-5 crenguțe de pătrunjel verde

Mod de preparare pui cu roșii la tigaie:

Pentru a pregati pui cu roșii la tigaie am inceput cu asezonarea bucăților de carne de pui cu sare și piper proaspăt măcinat.

Le-am tăvalit prin făină până le-am acoperit cât mai bine.

Am decojit roșiile și le-am taiat în cuburi.

Dacă procesul de decojire ți se pare greu poți să vezi aici cât de ușor poți face acest lucru.

Pui cu roșii la tigaie1 Pui cu roșii la tigaie 2

Am încins într-o tigaie mare și adâncă uleiul și untul. Am adăugat bucațile de pui.

Am prăjit întâi partea cu pielea de la pulpe. Le-am lasat la foc mediu timp de 5 minute pe fiecare parte, apoi le-am scos pe o farfurie.

Pui cu roșii la tigaie 3 Pui cu roșii la tigaie 4

În uleiul în care am prăjit carnea am pus o ceapă mare tocată mărunt și am lăsat-o la foc mic în jur de 7 minute sau pana s-a înmuiat bine și era sticloasă.

În acest moment am adăugat usturoiul dat prin presă.

Am turnat vinul și am mărit puțin focul.

Pui cu roșii la tigaie 5 Pui cu roșii la tigaie 6

Când alcoolul a fost aproape evaporat am adăugat roșiile tăiate în cuburi mici și supa de pui.

Dacă nu aveți supă concentrată de pui puteți adăuga apă. Am asezonat cu sare, piper și am pus o frunză de dafin.

Am lăsat să fiarbă în jur de 3 minute la foc mediu spre mare, apoi am gustat. Sosul meu era puțin acid, așa că am adăugat 1 linguriță de zahăr.

Am redus focul la mediu și am pus bucățile de carne înapoi în tigaie.

Pui cu roșii la tigaie 7 Pui cu roșii la tigaie 8

Am pus un capac și am lăsat să se gătească 20 de minute. Puteți să intoarceți carnea dacă vreți după 10 minute.

După 20 minute am scos pieptul de pui, am luat capacul si am mai lăsat pulpele înca 8-10 minute.

Am oprit focul si am presărat pătrunjel verde.

Rețeta de pui cu roșii la tigaie este gata!

Miroase foarte bine si este super gustoasa!

Servire pui cu roșii la tigaie:

Am împărțit bucățile de carne și sosul în farfurii. Pe post de garnitură am avut piure de cartofi, dar merge foarte bine și cu orez, paste, mămăligă, cartofi copți.

Poți să mănânci acest pui cu roșii la tigaie și simplu, cu o salată alături.

Garantat nu rămâne nici măcar un strop de sos în farfurie, căci vei înmuia pâinea în el.

Dacă îți rămâne pentru a doua zi îl poți reîncălzi în cuptorul cu microunde. În cazul în care sosul pare mai gros poți adăuga 1 lingură de apa.

Mă găsești și pe  INSTAGRAM.

Pagina mea de  Facebook  este  aici.

Te invit să mă urmărești și pe YouTube. Nu uita să apeși pe clopoțel pentru a fi notificat când postez o rețetă nouă.

Comentarii

ADAUGA UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *