Spaghete negre cu creveti

3 noiembrie 2020Diva in Bucatarie

Spaghete negre cu creveti. Noi suntem fani ai retetelor de paste cu fructe de mare, asa ca veti mai gasi pe blog retete ce va pot inspira sa le gatiti daca va plac fructele de mare:

Reteta de spaghete negre cu creveti – spaghetti nero di seppia cu creveti – se face foarte usor si rapid. Este aromata, gustoasa cu o prezentare frumoasa. Pastele cu cerneala de sepie au o aroma minunata, cu miros vag de apa de mare, dar care face asocierea perfecta cu fructele de mare.

Aveam o punga de spaghete negre cumparata in ultima vacanta in Italia. Peste 4 luni expirau, asa ca am profitat de faptul ca aveam in congelator o punga de creveti si am pregatit cele mai bune spaghetti nero di seppia cu creveti. Paste negre gasiti in magazinele cu specialitati italiene dar si in on line si nu au preturi foarte mari. Puteti folosi si tagliatelle negre pentru aceasta reteta.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este spaghete-negre-cu-creveti-reteta-spaghetti-al-nero-di-seppia-o.jpg

Noi suntem fani ai retetelor de paste cu fructe de mare, asa ca veti mai gasi pe blog retete ce va pot inspira sa le gatiti daca va plac fructele de mare:

Cerneala de sepie este cea care da culoare pastelor, dar si o aroma speciala, iar gustul este neutru, dar usor sarat. Spaghetele negre – spaghetti nero di seppia mi se par incredibil de frumoase. Au ceva vibrant, o prezentare dramatica, un adevarat spectacol in farfurie.

Am mancat astfel de paste in Italia si in Spania, dar cu siguranta se gasesc in multe alte tari. Am citit la un moment dat ca printre primii care au folosit cerneala de sepia pentru paste au fost japonezii.

Spaghetele negre cu creveti sunt perfecte pentru o cina eleganta, usoara, fara timpi mari de gatire sau etape complicate.

Daca iubiti pastele cu fructe de mare nu aveti cum sa nu iubiti si aceasta reteta de spaghete negre cu creveti. Usturoiul, lamaia si verdeata aduc un plus de aroma, iar crevetii si rosia aduc culoare si gust.

Pentru a obtine cele mai bune spaghete negre cu creveti va trebui sa fierbeti pastele in apa cu sare conform instructiunilor de pe pachet. Pastele se fierb al dente in apa cu sare. Se pun la fiert doar cand apa da in clocot. Pentru fiecare 100 g paste folositi 1 l de apa si 1 lingurita de sare.

Crevetii se pregatesc rapid. Nu ii gatiti excesiv caci se vor intari. Eu am folosit creveti congelati. I-am gatit dupa ce s-au decongelat peste noapte in frigider.

Iata lista de ingrediente si modul de preparare pentru spaghete negre cu creveti explicat pas cu pas mai jos.

INGREDIENTE:

500 g spaghetti nero di sepia – spaghete negre

600 g creveti congelati

3 linguri ulei masline

4 catei mari de usturoi

200 ml vin alb

1 lingura varfuita pasta de rosii

100 ml suc gros de rosii

1 rosie mare curatata de coaja si seminte

1 lingurita zahar

sare

piper proaspat macinat

1/2 lingurita fulgi de ardei iute sau pudra boia iute

coaja rasa de la 1 lamaie

zeama de la jumatate lamaie

4 crengute de busuioc si 1/4 legatura patrunjel verde

PREPARARE:

Pentru a pregati spaghete negre cu creveti am pus pentru inceput la fiert 5 l de apa cu 5 linguri de sare. Pana cand da apa in clocot ca sa pot pune pastele la fiert imi pregatesc ingredientele pentru sos.

Am curatat rosia de coaja si seminte si am tocat pulpa in cuburi de marime medie. Am curatat usturoiul, iar 3 catei i-am tocat mai mare, unul l-am dat prin presa.

In momentul in care am pus spaghetele negre la fiert am trecut la pregatirea sosului.

Am incins uleiul intr-o tigaie foarte mare, cu pereti inalti. Am calit usor usturoiul tocat mai mare, apoi am stins cu vin si am adaugat pasta de rosii, sosul de rosii si o lingurita zahar.

Am asezonat cu sare, piper si fulgi de ardei iute si am lasat sosul sa fiarba 3 minute. Am pus crevetii peste sos.

In acest moment am pus si pulpa de rosii si am lasat sa fiarba maxim 3 minute. In acest timp s-au fiert spaghetele, asa ca le-am scurs (dar am pastrat un polonic din zeama in care au fiert) si le-am pus peste sosul de rosii cu creveti. Am adaugat usturoiul dat prin presa, coaja rasa de lamaie si sucul de lamaie si am lasat pe foc inca aproximativ 2 minute, timp in care am amestecat pastele in sosul cu creveti.

Am pus jumatate din cantitatea de verdeata in oala dupa ce am oprit focul si am amestecat. Verdeata ramasa am presarat-o in fiecare farfurie.

Au iesit foarte gustoase aceste spaghete negre cu creveti!

Ma gasiti si pe INSTAGRAM.

Pagina mea de Facebook este aici.

Daca v-a placut reteta va invit sa ma urmariti pe canalul de YouTube.

Print

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *