RETETE RECENTE

SALATA CU PIERSICI LA GRATAR SI BRANZA DE CAPRA

august 27, 2019 | CATEGORIA

Reteta de salata cu piersici la gratar si branza de capra este propunerea mea de salata potrivita pentru mese de vara, cu gust si arome fine, usoare si delicate, texturi si culori placute.

Sa faci o salata cu piersici la gratar si branza de capra nu este deloc complicat. Este o joaca de copil.

Puteti inlocui piersicile cu nectarine, caise sau ananas. Primavara puteti incerca salata cu capsuni in loc de piersici, fara sa le pregatiti la gratar. Asa am facut prima oara salata, dar nu am apucat sa ii fac poze.

In aceasta salata am folosit si afine. Aduc culoare, gust, textura. Daca va plac piersicile si afinele, sigur o sa fiti incantati de reteta de salata cu piersici la gratar si branza de capra.

salata-cu-piersici-la-gratar-si-branza-de-capra-o

O salata de verdeturi este binevenita in orice moment si orice anotimp. Ideea este ca aceasta simpla salata poate fi transformata in ceva sensational, fara eforturi mari. Treceti peste barierele impuse de gusturi obisnuite, incercati mereu gusturi noi si este posibil sa fiti foarte incantati de ceea ce veti descoperi.

Doar putina imaginatie si dorinta de a experimenta aceasta combinatie surprinzatoare si placuta in acelasi timp.

Nu este un secret faptul ca imi place branza de capra. Am pregatit de-a lungul vremii diverse aperitive (rulade, amuse bouche), paste, salate, pizza, gratinuri cu legume, dar am pus-o chiar si intr-un cheesecake megadelicios cu pere posate in vin rosu.

Nici nu va puteti inchipui cat de placut surprinsi au fost cei care l-au mancat.

Cu piersici la gratar am pregatit un alt aperitiv extraordinar de bun, imbracandu-le in prosciutto, iar peste acestea am turnat putina reductie de otet balsamic. O nebunie!

Idea de a folosi fructe in retete sarate nu imi apartine. Am tot vazut poze pe pinterest, Instagram, asa ca am incercat apoi si eu plecand de la acelea combinatiile mele. Mi-au placut toate!

Una din acestea este aici si va propun sa profitati de piersicile proaspete de pe tarabe sau din gradina voastra si sa pregatiti aceasta salata delicioasa.

Va las mai jos lista de ingrediente folosite de mine, dar puteti adapta cantitatile dupa gust.

 

INGREDIENTE:

2 piersici mari sau 3 medii

3 linguri afine

50 g branza de capra taiata cuburi

1 punga  mix salata – 180 g

4 linguri ulei

1 1/2 otet balsamic

sare

piper

PREPARARE:

Am spalat piersicile, le-am uscat, apoi le-am feliat si le-am prajit intr-o tigaie tip grill, pe ambele parti.

Intr-un bol mare am pus salata. Am pregatit dressig-ul amestecand uleiul cu otetul, sare si piper intr-un borcan cu capac. Dupa ce am pus capacul borcanului l-am scuturat bine pana s-a omogenizat, apoi am turnat peste salata 80% din cantitate. Am amestecat salata si am gustat pentru a verifica daca mai are nevoie de sare.

Am pus fructele (piersicile prajite pe gratar si afinele) si branza de capra. Branza folosita de mine  a fost un rulou de branza simpla de La Colline.

Am turnat restul de dressing peste fructe, apoi am pus salata cu piersici la gratar si branza de capra pe masa, alaturi de alte aperitive.

Am mancat-o cu pofta, cu prietenii nostri Adriana si Sebi, atunci cand ne-am revazut dupa vacanta.

La cina noastra am mai avut platouri de branzeturi si mezeluri aduse de ei din vacante si cateva paharele de pate rustic din ficatei de pui facut de mine.

Seara s-a incheiat cu un pahar de vin, povesti si amintiri din vacanta, cu regretul ca vara este totusi pre mica.

Asadar, m-am hotarat sa tin toamna cat mai departe cu salate de vara delicioase.

Daca va place reteta aceasta si o veti pregati va invit sa imi trimiteti o poza. O puteti posta si in grupul Gatesc cu prietenii.

Pana atunci, va invit sa ma urmariti si pe YouTube.

 

 

Comentarii

ADAUGA UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *