Ciuperci pane la cuptor reteta de post

25 martie 2019Diva in Bucatarie

Ciuperci pane la cuptor

Ciuperci pane la cuptor – reteta de post – este varianta cea mai sanatoasa in care putem pregati pane de post/vegan fara prajeala.

Sigur, reteta este mult mai gustoasa daca este prajita in ulei, dar m-am vazut nevoita din motive medicale ca timp de o luna sa nu consum nimic prajit.

Ciuperci pane in varianta cea mai simpla posibila sunt o sugestie pentru toti cei care isi doresc retete vegetariene, de post, dar mai ales pentru diete/regim medical.

Toate retetele de post (peste 300) le vegasi in aceasta postare. 

Sper ca voi putea fi de ajutor cu cateva sugestii tuturor celor au probleme legate de un colon iritabil, dar si celor au nevoie de un regim alimentar pentru a se reface dupa o boala sau diverse operatii.

Problema mea este ca am suparat putin colonul, asa ca pana ne impacam ii dau ce vrea el, apoi revenim la viata normala. Deja, dupa 2 saptmani ma simt mult mai bine, dar poftesc foarte tare la fructe, legume si salate crude.

Dorul de fructe mi l-am alungat cu mere coapte umplute cu branza de vaci. Merele coapte nu sunt doar delicioase, dar au un rol major in reglarea tranzitului intestinal.

Alte retete cu care m-am desfatat in aceasta perioada: pui cu legume la cuptor, ciuperci umplute cu legume – de post, copanele de pui in foietaj, chiftelute cu legume la cuptor, cartofi copti in crusta de malai, si multe altele.

Incerc sa rezist inca 2 saptamani fara cruditati si prajeli. Asa am ajuns si la aceasta reteta dietetica si de post in acelasi timp.

Daca nu aveti probleme cu dieta ( in care doctorul va obliga sa mancati mancare neprocesata in ulei incins),  puteti sa le prajiti in baie de ulei incins, caci sunt sigura ca o sa va placa mult mai mult!

Nu sunt deloc rele nici aceste ciuperci pane la cuptor, reteta vegana / de post,  in varianta coapta. Langa ele am avut mujdei de usturoi si sos marinara.

Combinatia asta de ciuperci caldute inmuiate in mujdei si scufundate in sosul marinara este foarte buna!

Iata de ce ingrediente aveti nevoie si modul de preparare pentru ciuperci pane la cuptor:

INGREDIENTE:

250 g ciuperci champignon

170 g faina

300 ml apa rece

o lingurita sare

un varf cutit piper

o lingurita ierburi de provence

un varf cutit boia afumata

300 g pesmet

Pentru servit:

mujdei de usturoi

sos marinara sau sos de rosii cu putin usturoi calit si oregano

PREPARARE:

Am dat drumul la cuptor, sa se incinga la 200°C, apoi am curatat ciupercile de impuritati si le-am feliat.

Feliile nu sunt foarte subtiri – o grosime de 5 mm ar fi ideala. Intr-un bol am amestecat faina cu sare, piper, boia afumata si ierburi de provence.

Am adaugat apa treptat, ca sa nu faca cocoloase. Am amestecat bine, pana s-a omogenizat compozitia. Intr-un alt bol am pus pesmetul.

Am dat ciupercile intai prin bolul cu faina, am scurs surplusul, apoi am tavalit feliile de ciuperci prin pesmet.

Le-am pus pe tava de copt pe rand, pana am umplut tava, dar am pastrat o oarecare distanta intre ele. Le-am copt 15 minute. In functie de puterea cuptorului, este posibil sa fie nevoie de 20 minute.

Cand au devenit usor aurii le-am scos si le-am mancat cu mujdei si sos marinara.

Ma gasiti si pe Instagram daca apasati aici.

Pagina mea de  Facebook  este  aici.

Va invit sa ma urmariti si pe canalul de You Tube.

Print

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *