Saramura de crap, reteta pescareasca
Saramura de crap. Reteta de saramura de crap. Reteta traditionala de saramura de crap. Saramura de peste.

Saramura de crap – reteta pescareasca traditionala
Saramura de crap este una din cele mai gustoase si mai apreciate retete traditionale romanesti, specifica zonelor de langa Dunare si Delta Dunarii.
Are un gust deosebit, de fum si aroma de usturoi, ardei si rosii coapte, dar si putina iuteala.
Desi este o mancare simpla, este extrem de gustoasa.
Iti las cateva sfaturi utile, ca sa obtii cea mai buna saramura de crap:
- Folosesti crap sau alt peste de apa dulce
- Pestele trebuie prajit la jar sau pe grill, ca sa aiba aroma de fum
- Pentru mai multa savoare poti sa adaugi si cimbru
Cu ingrediente simple, naturale si mod de gatire rustic, obtii o masa sanatoasa, hranitoare si plina de savoare.
Daca vrei sa pregatesti si alte retete pescaresti iti las cateva sugestii:
Gasesti reteta in format video la final.
Ingrediente:
1 crap mediu (1.5 kg)
2-3 rosii mari
2 ardei grasi sau kapia
1-2 ardei iuti
4-5 catei de usuroi
sare
1 legatura patrunjel
800-1000 ml apa

Mod de preparare saramura de crap:
Pentru ca totul sa mearga rapid poti sa preincalzesti cuptorul inca de la inceput. Il pui la 200°C. Tot acum pui la fiert si apa pentru mamaliga, la foc mic.
Daca vrei sa folosesti un peste intreg atunci il cureti de solzi, il speli si il crestezi in cateva locuri. Daca pestele este mai mare poti sa il tai in rondele dupa ce indepartezi solzii si il speli.

In cazul in care alegi sa il prajesti pe gratar vei sara pestele din abundenta. Daca il prajesti in tigaie grill sau pe plita presari sare pe acestea.
Eu am ales o tigaie grill cu pereti inalti.

Pestele va fi fript pe ambele parti. In cazul in care rondele sunt mai groase poti sa prajesti si pe partea unde a fost taiat.
Pestele va fi intors cu grija ca sa nu se rupa. Atunci cand este intors ar trebui sa fie pus tot pe sare, ca sa nu se lipeasca.
Cand s-a rumenit l-am scos din tava si l-am mutat intr-un vas termorezistent.

In tigaia grill am turnat apa si am lasat-o sa dea in cateva clocote.
Am adaugat si usturoiul dat prin presa.

Cu o paleta am raschetat partile lipite de peste si o parte din arsura, care s-a dizolvat.
Aceasta da gust foarte bun saramurii.
Am turnat apa cu gust de peste sarat peste acesta.
In aceeasi tigaie am pus sa se prajeasca rosiile taiate pe jumatate, ardeii grasi (sau kapia) feliati si ardeii iuti.

Eu am folosit ardei iute jalapeno. Este foarte iute, chiar daca este mic.
In cazul in care ai ales sa prajesti pe gratar le lasi intregi. Le tii pe foc pana cand ardeii au pielita arsa iar rosiile se inmoaie bine.
Le-am intors pe amble parti, ca sa fie gatite uniform.
Cand s-au inmuiat bine le-am mutat in vasul unul mixer vertical si le-am pasat, dar nu complet.
Am lasat si bucati de marime mica si medie. Nu trebuie sa fie o pasta fina.
Le-am pus langa peste, cat mai uniform.
Imi aduc aminte mama strivea si maruntea legumele cu zdrobitorul pentru pireul de cartofi.
Am gustat compozitia lichida pentru a verifica daca mai e nevoie de sare.
Am pus suficient de multa in tigaie cand am rotit pestele, asa ca nu am avut nevoie. Daca prajesti pe gratar sigur trebuie sa adaugi.

Am mutat vasul in cuptor pentru 20 minute. In acest timp am pregatit mamaliga.
Daca ai pregatit pestele si legumele pe gratar, pui pestele intr-o cratita si torni apa sarata fierbinte peste acestea. Pasezi legumele si le pui peste peste. Adaugi si usturoiul dat prin presa.
Lasi pe foc cateva clocote, apoi poti sa muti cratita in cuptor.
In acest timp faci mamaliga.
Cand scoti saramura de crap din cuptor presari patrunjel verde tocat marunt.
Saramura de crap se mananca cu mamaliga calda.
Poti sa o servesti si cu mamaliga la gratar.
Daca iti ramane o poti incalzi a doua zi.
Pofta buna!
Daca v-a placut reteta va invit sa ma urmariti pe canalul de YouTube.
Daca iti plac retetele cu crap iti recomand sa incerci si reteta bunicii mele de ciorba. O poti citi daca apesi aici.
Bun bun 🙂 Cred ca prajit pe plita are o super aroma pestele 🙂
Multumesc Mihaela!
Ce bun trebuie sa fie! eu ador pestele. Cam de cata sare este nevoie la saramura?
Eu pun o lingura rasa de sare la 1 litru de apa. Gusti si daca nu ti se pare suficient de sarat mai pui sare. Oricum eu am trei tipuri de sare in casa si nu pot spune ca obtin dintr-o lingura acelasi gust…
Absolut superbe. Foarte reușite poze.
multumesc mult!
e bine cum faci dat metionez iese prea gras.
incerca sa nu mai folosesti ulei deloc peste find gras este grasime suficienta
eu saramura o pragatesc cam asa :
crestez pestele pe ambele laterale foarte des si de la coada spre cap sa maruntesc oasele
nu am nevoie de sare pe gratar pestele cand este fript suficient nu se lipeste
in timp ce gatesc pestele fac saramura separat toc legumele cubulete si usturoiul il pisez
si pun totul la fiert si adaug si zema de la o jumatate de lamaie
depe ce sa fiert bine bine legumele si pestele sa fript pun pestele desupra intro tava si pun la cuptor 20 minte
si este gata
Din fericire cei care au mancat aceasta saramura au gasit-o foarte gustoasa!
Pai daca nu pui sare pe plita aia nu mai e saramura .Saramura tre sa fie sarata
Parca e ciorba de peste, cu legumele fierte, de aia se frig pe grătar, nu prăjite, sau fierte și sarea ajuta sa nu se lipească pestele, ca doar e saramură, iar usturoiul nu se fierbe ci se pune pisat la urma în saramura călduță.
Asta e răspunsul ptr. Salvador.
E absolut delicioasa saramura dupa reteta aceasta. Suntem mari mancatori de peste si ma bucur ca am gasit reteta , o sa o notez sa o gatesc si prietenilor din strainatate, caci nu locuim in tara. Multumesc pentru reteta.
MULTUMESC!
saramura iese traznet daca folosesti 3 sau 4 feluri de peste…crap, biban, rosioara…
Mai adaug un detaliu obligatoriu: sa uscați pestele înainte de-al pune pe grătar, și sa nu puneți sare pe el! Sarea moaie și pielea rămâne pe grătar! Pestele sa nu fie prea mic! 😉
Ieri am făcut o saramură de crap după rețeta asta, vreau să spun că a ieșit fffbună, nemaipomenit,au mîncat saramură și cei care nu le place pestele.
Multumesc!
Toată lumea care a mancat saramura facuta de mine după aceasta reteta a zis ca e cea mai bună saramura !
Multumesc frumos!
Super faina rețeta de saramură ! Felicitări !
Multumesc!