Pancakes din cartofi si dovlecei

24 iunie 2021Diva in Bucatarie

Pancakes din cartofi si dovlecei

Pancakes din cartofi si dovlecei – reteta simpla, rapida si usor de pregatit. Sunt un fel de clatite sarate, delicioase , perfecte pentru mic dejun, gustare sau cina. Noi le preferam la cina, cand ne dorim sa mancam ceva mai lejer.

Dovleceii si cartofii sunt legume indragite de noi, dar am observat ca retetele cu acestea ocupa un loc important si in preferintelor celor care imi urmaresc postarile.

Dovleceii sunt foarte saraci in calorii si aduc umiditate si textura placuta.

Sunt legume gustoase, ieftine, versatile, pe care le gasiti pe parcursul intregului an in supermarketuri.

Alte retete de pancakes sau chiftelute din cartofi, dovlecei sau alte legume:

Daca va plac retetele cu dovlecei, atunci apasati aicica sa descoperiti colectia mea.

Pentru ca reteta de Pancakes din cartofi si dovlecei sa va iasa perfect trebuie sa aveti grija ca legumele sa fie bine stoarse de apa. Dupa ce le radeti le lasati putin sa se odihneasca, apoi le puneti intr-un tifon si le strangeti sau faceti asta direct cu mana.

pancakes din cartofi si dovlecei

Reteta aceasta nu este una clasica de clatite americane in varianta sarata, dar nu sunt nici chiftelute, asa ca o prefer pe cea de pancakes pentru ca sunt mai plate.

Acum va las lista de ingrediente si modul de preparare pentru pancakes din cartofi si dovlecei si va invit sa incercati si voi reteta.

Ingrediente:

500 g cartofi

180 g dovlecel

1 galbenus de la 1 ou mare

3 linguri faina

1 lingura verdeturi tocate (dupa gust: chives, patrunjel, marar, cimbru)

sare

piper

1 varf cutit nucsoara

ulei pentru prajit

Pentru servit:

120 g smantana grasa

1 catel usturoi dat prin  presa

Cum faci pancakes din cartofi si dovlecei:

Am curatat si spalat cartofii, apoi am spalat dovlecelul, cu tot cu coaja. Le-am ras pe fiecare prin gaurile mari ale razatoarei, apoi le-am lasat in jur de 15 minute.

Le-am stors bine in  mana, apoi le-am amestecat cu galbenusul batut, faina, verdeturi tocate, sare, piper, nucoara.

Am incins ulei intr-o tigaie (doar cat sa fie acoperit fundul), apoi am pus cu o lingura mare compozitia de cartofi si dovlecei si am aplatizat-o. Am prajit la foc mediu spre iute pana s-au rumenit uniform pe ambele parti, apoi le-am scos pe un prosop de hartie pentru ca surplusul de ulei sa fie absorbit. Nu prajiti la foc mic pentru ca absorb uleiul!

Le-am mancat cu sos de smantana cu usturoi si au fost tare gustoase.

Va invit sa ma urmariti si pe canalul de YouTube. Nu uitati sa apasati pe clopotel ca sa fiti notificati cand postez o reteta noua.

Ma gasesti si pe INSTAGRAM.

Pagina mea de Facebook o gasesti daca apesi aici.

Print

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *