Bouyourdi branza feta cu legume la cuptor

1 august 2019Diva in Bucatarie

Bouyourdi branza feta cu legume la cuptor

Bouyourdi, branza feta cu legume la cuptor, reteta greceasca delicioasa

Bouyourdi este reteta simpla de branza feta cu legume la cuptor, usoara si rapida, cu gusturi si texturi minunate din bucataria greceasca.

Iata ca grecii au facut ceva atat de simplu si atat de bun, iar feta la cuptor cu cateva legume devine un aperitiv cald de care se va indragosti toata lumea.

Pentru ca reteta de bouyourdi sa fie exact ceea ce cautati, incercati sa folositi ingrediente cat mai bune. Ulei de masline grecesc gasiti cu siguranta peste tot, branza trebuie sa fie si aceasta buna, poate gasiti chiar una autentica prin supermarketuri, iar oregano, desi este doar un simplu condiment, ar fi bine sa fie unul de provenienta greceasca. Exista magazine online grecesti, asa ca puteti sa va aprovizionati cu tot ceea ce va doriti.

Bouyourdi – branza feta cu legume la cuptor- este reteta perfecat de vara, cand mancam mai usor, influentati de caldurile mari, dar si de vacantele in care am fost sau urmeaza sa plecam.

Retete de aperitive grecesti cu branza

  1. ardei umpluti cu feta la cuptor
  2. saganaki cheese

Colectia mea de retete grecesti aici. 

Grecii pun branza in folie de aluminiu sau in castronele de lut, dar merge si in hartie de copt.

Eu am evitat folia de aluminiu, asa ca am am folosit un castronel cumparat acum 6 ani din insula Patmos. Veti gasi la final si o poza de acolo, facuta chiar la apusul soarelui. Undeva, acolo jos in port, era si barcuta cu care ne mutam de pe o insula pe alta. A fost una din cele mai frumoase vacante din viata mea.

Pentru a face bouyourdi puteti pune legumele in primul strat si branza peste ele, exista variante cu branza pusa pe fundul vasului si felii de rosii peste aceasta, sau bucatele de feta cu legume puse impreuna. Eu am ales sa pun pe fund o felie de rosie foarte mare si rosii cherry, ardei si ceapa pe margini. Am facut acest lucru special, pentru a va da o idee de prezentare gourmet, asa cum gasiti in poza a doua.

Gustul si aroma sunt influentate puternic de usturoi si oregano.

Reteta de bouyourdi este banala ca modalitate de pregatire. In 30 de minute va puteti aseza la masa si savurati un aperitiv cald tare bun.

Poate fi mancata si la cina sau mic dejun.

Va las mai jos lista ingredientelor si modul de preparare pentru bouyourdi – feta cu legume la cuptor.

INGREDIENTE:

200 g branza feta

1 rosie mare

100 g rosii cherry

1 ardei gras

5-6 masline fara samburi

1 catel usturoi

1/2 ceapa mica rosie

ulei de masline

PREPARARE:

Pentru inceput am preincalzit cuptorul la 200°. Rosiile cherry le-am taiat in sferturi, am adaugat rondele de ceapa rosie, sare, piper, maslinele taiate felii  si oregano.

Am turnat ulei de masline si am amestecat. Am pus pe fundul vasului o felie mare de rosie, groasa de 1 cm. Peste aceasta am pus branza feta.

Apoi am presarat oregano.

Am pus legumele amestecate mai sus pe margini, langa feta, iar peste branza am aranjat cateva rodele de ceapa, rosii, ardei si masline.

Coacere

Am copt feta cu legume la cuptor timp de 20 minute.

Am scos-o din cuptor si am mancat-o imediat cu paine, dar ar merge perfect cu paine sau pita greceasca.

Iata si insula de care va povesteam. Nu-i asa ca arata frumos portul la apus?

Ma gasiti si pe INSTAGRAM.

Pagina de Facebook este aici.

Va invit sa ma urmariti si pe YouTube.

Print

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *