Conopida cu praz in sos de branza. Reteta culinara conopida cu praz in sos de branza. Cum se face conopida cu praz in sos de branza?
Conopida cu praz in sos de branza este o reteta simpla si gustoasa, usor de pregatit, cu ingrediente la indemana oricui. Este o reteta ieftina, rapida si usor de pregatit.
Daca nu iubeati conopida inainte de a incerca aceasta reteta, cu siguranta o sa va schimbati parerea.
Reteta de conopida cu praz in sos de branza a plecat de la o alta reteta postata pe blog ce a primit aprecierile celor care au incercat-o: conopida in sos cremos de branza.
Sosul de branza este un sos béchamel cu branza. Am ales branza Cheddar, probabil una din cele mai consumate branzeturi englezesti.
In SUA se pare ca este pe locul doi ca popularitate, dupa mozzarella.
Mi se pare ca aceasta merge cel mai bine in aceasta combinatie, dar este minunata si pentru cartofi la cuptor (cei umpluti), alaturi de paste sau in omleta.
In functie de gradul de maturare sau de provenienta intensitatea aromei difera de la mediu la intens, iar culorea branzei poate fi de la alb natural la portocaliu, asa cum este cea folosita de mine.
Conopida este una din legumele pe care le putem procura pe tot parcursul anului si este indicata a fi consumata pentru ca este bogata in fibre, antioxidanti si vitamine.
Poate fi consumata si cruda, in combinatie cu alte legume, in salate, fiarta, gatita la abur, prajita, la cuptor sau murata.
Fibrele din conopida ajuta la imbunatatirea digestiei, la pierderea in greutate, ajuta la intarirea oaselor, la o circulatie mai buna a sangelui si la prevenirea cancerului.
Pot exista si efecte nedorite in urma consumului de conopida pentru persoanele care au intoleranta la aceasta leguma, acestia avand senzatia de balonare.
Dar, poate fi consumata in cantitate moderata chiar si de catre acestia. Exista conopida de mai multe culori.
Nu stiu daca le-ati observat si voi in magazine, dar eu am vazut unele mov, galbene si un soi verde care pare o incrucisare intre broccoli si conopida.
Trebuie sa alegeti conopida proaspata, ferma, fara pete intunecate si frunze verzi.
Conopida este adesea folosita ca inlocuitor al carbohidratilor, iar exemplul concret il reprezinta pizza cu blat de conopida.
Reteta mea de conopida cu praz in sos de branza este gustoasa, cu aspect frumos, datorat multitudinii de culori din farfurie. Am mai pus conopida cu praz impreuna.
Le-am gratinat si a iesit o reteta mega delicioasa! O puteti citi aici.
Toate retetele cu conopida le gasiti daca dati click aici. Veti gasi retete de salate aperitiv, gratinuri, supe si ciorbe si retete de mancare.
Conopida o veti desface in buchetele mai mici sau medii. Nu spalati si nu taiati conopida pana la momentul in care va hotarati sa o gatiti.
Ar fi indicat sa o tineti in apa cu sare (sau otet), astfel incat sa fie fortate eventualele insecte sa iasa din buchetele.
Pentru reteta de conopida cu praz in sos de branza am ales sa fierb buchetele de marime mica spre medie, dar puteti sa le gatiti si la abur.
Veti sti ca sunt gatite daca furculita intra si iese usor din tulpina buchetelelor. Nu o fierbeti excesiv, caci se va flescai si nu va mai fi gustoasa.
Daca v-ati plictisit de retetele vechi cu conopida, nu stati prea mult pe ganduri si incercati aceasta reteta savuroasa de conopida cu praz in sos de branza.
Va las acum lista de ingrediente si modul de preparare pentru conopida cu praz in sos de branza:
Ingrediente conopida cu praz in sos de branza:
900 g conopida – cantarite doar buchetelele ce urmau a fi gatite
300 g praz – cantarite doar partile albe
Pentru sos:
60 g unt
60 g faina
700 ml lapte
60 g branza Cheddar rasa
sare
piper
nucsoara
1 lingura varfuita seminte de mustar
Pentru servit:
40 g branza cheddar rasa
cateva frunze de patrunjel
Mod de preparare conopida cu praz in sos de branza:
Am curatat bucatile de praz, apoi le-am taiat felii si le-am calit usor pe ambele parti.
Am pornit cuptorul la 200°C pentru a ajunge la temperatura dorita pana in momentul in care urma sa folosesc cuptorul.
Intre timp am curatat conopida, am taiat buchetele medii spre mici si le-am pus in apa cu sare in jur de 30 minute.
Am scurs buchetele, le-am clatit si le-am fiert in apa cu sare in jur de 6 minute, pana in momentul in care furculita a intrat usor in tulpina buchetelelor, apoi le-am scurs.
Cat timp am pregatit conopida am facut sosul. In untul topit am calit faina, apoi am dizolvat-o cu laptele caldut.
Am fiert la foc mic pana a capat consistenta unui sos. Am oprit focul, am adaugat branza rasa, am asezonat cu sare, piper si nucsoara.
Am adaugat in sos 1 lingurita de mustar boabe si am amestecat pana s-a omogenizat compozitia.
Am pus sosul intr-o tava incapatoare, apoi am aranjat buchetelele de conopida si feliile de praz peste sos.
Eu am pus initial intr-o forma prea mica, asa ca am schimbat rapid tava.
Am pus tava cu conopida si praz in sos de branza in cuptorul preincalzit la 200°C in jur de 10 minute, cat sa se topesaca branza, iar conopida si prazul sa imprumute gusturile si aromele sosului.
Am scos tava din cuptor, am impartit in farfurii si am mancat cu pofta.
Va invit si pe voi sa incercati aceasta reteta delicioasa de conopida cu praz in sos de branza.
Ma gasiti si pe INSTAGRAM.
Pagina mea de Facebook este aici.
Daca v-a placut reteta va invit sa ma urmariti pe canalul de YouTube.
Comentarii