fbpx

RETETE RECENTE

PUI AROMAT PE STICLA

April 6, 2014 | CATEGORIA

 

Pui aromat pe sticla la cuptor, pui intreg pregatit sanatos si usor poate fi deliciul meselor in familie sau alaturi de prietenii veniti in vizita.

Pielea crocanta, carnea moale si frageda, aromata cu unt, lamaie si cimbru transforma o reteta simpla, banala intr-una de mare efect, plina de savoare.

Pui pe sticla la cuptor este una din retetele indragite de romani. Reteta aceasta cred ca a testat-o toata lumea, dar a mea are un mic secret, ce face carnea mai buna.

Secretul consta in untul amestecat cu mirodenii si introdus sub pielea puiului, asa cum procedez si la curcan. Pastrez putin unt si pentru a unge puiul pe afara.

Sticla poate fi inlocuita de diverse alte stative din ceramica sau inox – se gasesc in magazine specializate cu produse pentru gatit. Un amanunt important: sticla sa nu aiba etichete, sa fie foarte curata, caci ajunge in mancarea noastra.

Pui aromat pe sticla am pregatit cu puiul crescut de noi, natural, fara hormoni de crestere sau alte chimicale. Incerc sa ii ofer copilului mancare buna, sanatoasa. Cand va creste este treaba lui ce va alege sa manance, pana atunci am mare grija sa ii ofer hrana cat mai sanatoasa. In acest moment adora carnea de pui, asa ca impreuna cu alti prieteni ne-am facut o mica ferma. Crestem pui pentru noi si prietenii nostri. Stau si ma intreb cu ce sunt crescuti puii din magazin, care ajung la 10-12lei/kg, cand pe noi ne costa 28 lei/kg dupa 3 luni? Atat ne costa mancarea pentru un singur pui, dar avem cateva sute in acest moment. Stiam ca nu va fi ieftin, dar prefer sa am in farfurie o mancare sanatoasa. Daca totusi nu aveti cum sa va procurati pui crescuti sanatos, incercati sa cumparati pui crescuti la sol, fara hormoni. Cel putin asa scrie pe eticheta.

Revenind la puiul copt pe sticla trebuie sa va spun ca nu are nevoie de timp de coacere exagerat. Se coace la foc mic (180°C in jur de 90 minute). Nu trebuie sa aiba pielea excesiv de rumena pentru a fi siguri ca este bine gatit in interior. Untul de sub piele isi face bine treaba.

pui-pe-sticla

O alta reteta delicioasa de pui intreg la cuptor este cea de pui umplut cu ciuperci. Daca vreti sa pregatiti rapid un pui intreg va recomand sa incercati reteta de pui intreg la ceaun.

Pentru mai multe retete cu carne de pui va invit sa vedeti colectia mea de retete (gasiti peste 100 de retete de fripturi, mancare, aperitive) in acest link. 

Acum va las sa vedeti cum am facut eu puiul aromat pe sticla la cuptor:

INGREDIENTE:

1 pui mic-mediu
4 linguri unt – aproximativ 100 g
1 lingurita cimbru uscat
1/2 lingurita coaja rasa de lamaie – cat mai fin
sare
piper
boia dulce de ardei
ulei
3 linguri vin alb
3 catei mari de usturoi
pe post de garnitura legume diverse: cartofi, ciuperci, morcovi

PREPARARE:

Am avut grija sa curat foarte bine puiul de pene si tuleie, organele au fost scoase de cel care ne ajuta cu taiatul pasarilor. Am frecat bine untul cu sare, coaja de lamaie, cimbru.

Am uns pielea puiului cu sare si piper. Am dezlipit usor pielea si am introdus untul aromat cu cimbru si coaja de lamaie, apoi il ungem si la exterior cu acesta. Am presarat putina boia de ardei dulce peste pielea puiului.
L-am pus pe o sticla invlita cu hartie de copt sau staniol (nu se va lipi de aceasta cand este gata) si umpluta cu apa. Am pus puiul intr-o tava in care am pregatit diverse legume pe care le -am servit pe post de garnitura.

pui-pe-sticla-1

Acoperim totul cu folie de staniol si il coacem in cuptorul preincalzit la 200°C timp de o ora.

Dupa acest interval probam daca este copt intepandu-l cu un bat de frigaruie. Daca este facut scoatem folia si il lasam sa rumeneasca, ungandu-l din cand in cand cu uleiul din tava.

pui-pe-sticla-2

O reteta simpla si gustoasa.

Pofta buna!

Comentarii

  • Ce bunatate de pui!

    • diva in bucatarie

      Multumesc!

  • gabriela

    Acoperim toata tava cu folie? Cat timp?

ADAUGA UN COMENTARIU

Your email address will not be published. Required fields are marked *