Biscuiti cu unt si inima de ciocolata
Biscuiti cu unt si inima de ciocolata. Biscuiti cu unt si inima de ciocolata – delicii perfecte pentru orice sarbatori sau simplul rasfat al celor dragi.
Biscuiti cu unt si inima de ciocolata – delicii perfecte pentru orice sarbatori sau simplul rasfat al celor dragi.
Acesti biscuiti fragezi se pregatesc foarte usor si sunt extrem de gustosi.
Ii puteti pregati si aranja in functie de inspiratia momentului. Daca va ajuta si copiii la decuparea acestora, atunci aveti parte de o dubla bucurie: timpul petrecut impreuna si deliciile de la final de care nu o sa va saturati prea repede.
Singura problema ar fi timpul mare de asteptare al aluatului in frigider, dar puteti profita de acest aspect pentru a termina alte lucruri ce nu sufera amanare. In cazul meu a fost un drum la supermarket pentru a cumpara drojdie, mozzarella si sunca. Aveam musafiri la cina si am promis ca o sa le pregatesc o pizza mare cu de toate.
Daca sunteti incepatori in ale bucataritului, ei bine, cu reteta acestor biscuiti cu unt si inima de ciocolata nu veti da gres. Nu este nimic complicat, ba as spune ca este cea mai usoara reteta de biscuiti fragezi.
Un amanunt important: nu aveti nevoie de praf de copt pentru a face acesti biscuiti fragezi cu unt.
Aluatul poate fi framantat la mixer (blender/robot), avand in vedere ca este un aluat pe baza de unt ce se va incalzi daca il framantati cu mainile. Daca tineti neaparat sa framantati cu mana, trebuie sa va spun ca exista riscul sa puneti mai multa faina (untul se va incalzi si se topi ), iar biscuitii nu vor mai fi la fel de fragezi.
Trebuie sa tineti cont de grosimea aluatului. In functie de aceasta timpul de coacere poate scadea sau poate creste. La transa a doua este posibil sa se coaca chiar mai repede cu un minut. In functie de tipul cuptoarelor, de puterea fiecarui model, timpii pot fi foarte putin modificati.
Cand scoatem biscuitii cu unt din cuptor vor fi putin moi in mijloc, dar in cateva minute se racesc si se intaresc.
In colectia mea de retete de biscuitisunt cateva zeci de sugestii si sper din suflet sa fie inspiratie pentru mamici, caci biscuitii in trei culoriau preferatii fetitelor la petreceri, in timp ce baietii i-au preferat pe cei cu trei feluri de ciocolata. Desigur, cei mici se vor bucura si de biscuitii in forma de animale sau cu bomboane, dar am si pentru parinti cateva propuneri delicioase.
Acestea fiind spuse va invit sa vedeti de ce ingrediente aveti nevoie si modul de preparare pentru biscuitii cu unt si inima de ciocolata.
Biscuitii i-am postat in teasing pe contul de Instagram si au avut succes. Va invit sa ma urmariti si aici:
Iata lista de ingrediente si modul de preparare pentru biscuiti cu unt si inima de ciocolata:
INGREDIENTE:
(Pentru 16 biscuiti tip sandwich)
250 g faina
1 varf cutit sare
100 g zahar
120 g unt moale
1 ou
1/4 lingurita coaja rasa de lamaie sau portocale
Pentru umplutura:
100 g ciocolata cu lapte
40 ml smantana pentru frisca
20 g unt
PREPAPARE:
Punem intr-un bol untul la temperatura camerei (dar trebuie sa avem grija sa nu fie prea moale) si zaharul. Le mixam pana cand obtinem o spuma si zaharul incepe sa se topeasca. Adaugam un ou si amestecam bine.
Incorporam faina, pudra din coaja de portocala sau lamaie si incepem sa framantam aluatul pana se omogenizeaza si devine neted.
Il ambalam in folie alimentara si il lasam la frigider pentru ora, apoi il intindem astfel inat sa aiba o grosime de aproximativ 3 mm. Decupam cercuri in numar par. Jumatate dintre acestea vor la randul lor decupate in mijloc cu o forma de inima (sau orice alta forma va place).
Vom strange resturile de aluat ramase, le framantam si le intindem iar pana terminam de decupat, obtinand in final 32 de biscuiti (16 intregi si 16 cu mijloc de inima). Am pastrat si 4 sau 5 inimi.
Coacem biscuitii in cuptorul preincalzit la 180° C pana cand devin usor aurii pe fund (in jur de 10 minute in cuptorul electric cu convectie), apoi ii lasam sa se raceasca pe un gratar drept (se vor intari la cateva minute dupa ce au fost scosi din cuptor, asa ca exista riscul sa se indoaie sau sa se rupa).
Pregatim umplura: punem ciocolata intr-un vas si o topim la bain-marie. O luam de pe foc, adaugam smantana pentru frisca si mixam, apoi incorporam untul, continuand sa mixam pana se omogenizeaza compozitia.
Punem crema de ciocolata pe un disc intreg fara sa ajungem pana in margine. In momentul in care aranjam peste crema biscuitele cu inima, apasand usor pentru a-l lipi, crema se va duce spre margini. Daca avem crema pana la margine aceasta va curge si biscuitii nu vor fi estetici.
Daca vrem biscuiti pudrati cu zahar atunci biscuitii superiori vor fi tapetati cu zahar inainte sa fie pusi peste crema.
Explicatiile fiind date, sper ca v-am convins sa incercati acesti biscuiti cu inima de ciocolata.
Si m-as bucura sa imi trimiteti poze. Le voi publica cu drag.
Va astept pe grupul GATESC CU PRIETENII, unde puteti posta si retetele voastre.
Va astept si canalul de You Tube cu retete simple si delicioase.