Tort Napoleon in forma de rulada

20 noiembrie 2017Diva in Bucatarie

Tort napoleon in forma de rulada. Si, daca va place cremsnitul, reteta aceastui Tort Napoleon te poate duce cu gandul si la el.

Un tort Napoleon in forma de rulada este simplu de pregatit, se face usor si este mai de efect din punct de vedere al prezentarii in aceasta varianta decat in cea clasica. Putem face in casa aluat de foietaj, dar atunci cand suntem in criza de timp nu se supara nimeni daca il cumparam. Sunt sigura ca este o solutie la indemana celor mai multi dintre noi, asa ca in reteta de fata am cumparat aluatul.

Reteta de Tort Napoleon in forma de rulada a venit de la sine cand povesteam cu invitatat mea ca se apropie sarbatorile, iar torturile buturuga sunt de cele mai multe ori solutii rapide pentru desertul de Craciun. Noi ne-am gandit sa venim cu ceva nou si delicios anul acesta: tort Napoleon pregatit in forma de rulada.

Si, daca va place cremsnitul, reteta aceastui Tort Napoleon te poate duce cu gandul si la el.

Invitata mea speciala in cadrul proiectului „Gatesc cu prietenii”a fost Andra Ciuca. Nu este blogger culinar, dar este familiarizata cu retetele dulci. Lucreaza cu un brand pe care il folosim adesea in prajituri.

Drumurile noastre s-au intersectat acum cativa ani in proiecte frumoase si dulci. Si, pentru am lucrat atat de bine impreuna, ne-am imprietenit si sper ca prietenia noastra sa dureze mai mult decat toate proiectele la un loc.

O fata frumoasa si delicata, cum este Andra, si-a lasat amprenta si asupra retetelor mele, mainile ei se vad in filmuletele in care pregateste 2 din deserturile propuse de mine in campania de promovare a esentelor naturale.

Va invit sa pregatiti si voi Tort Napoleon in forma de rulada. Va promit ca nu veti regreta alegerea aceasta. Se face foarte usor si rezultatul este sigur. Atat din punct de vedere estetic, cat si din punct de vedere gust.

Pastrat la rece va fi foarte bun a doua zi, iar a treia zi va fi si mai bun. Il puteti pregati in avand pentru sarbatori. Sunt sigura ca toata lumea va aprecia acest Tort Napoleon in forma de rulada.

tort napoleon rulada

Va invit sa urmariti si prezentarea facuta live in  proiectul Gatesc cu prietenii. Veti vedea  cat de usor se face.

INGREDIENTE:

400 g aluat foietaj
Pentru crema:
600 ml lapte
120 g zahar pudra
30 g faina
30 g amidon
1 lingurita pasta de vanilie sau semintele de la 1 pastaie vanilie sau 1 lingurita esenta naturala vanilie
4 galbenusuri
100 g unt
200 g frisca naturala (sau 200 ml smantana pentru frisca)
Pentru decor:
zmeura
frunze de menta

PREPARARE:

Pentru a transforma tortul in rulada vom avea nevoie de niste benzi din aluatul de foitaj, astfel incat sa mutem manevra usor la final forma de rulada. Dezghetam aluatul peste noapte in frigider, apoi il intindem usor si taiem benzi de 2.5 cm (pe latime) – eu am obtinut 12 benzi. Punem si marginile la copt caci ne vor folosi le decorul final – nu conteaza absolut deloc forma si aspectul lor. Aranjam benzile de aluat in tava mare de cuptor tapetata cu hartie de copt astfel incat sa fie cat mai drepte, apoi le coacem in cuptorul preincalzit la 180°C timp de 20-25 minute, pana se rumenesc usor. Le vom scoate cand sunt pufoase si aurii si le vom lasa sa se raceasca in tava sau pe un gratar.
In acest timp incepem sa pregatim crema. Incalzim laptele intr-o oala, adaugand semintele dintr-o pastaie de vanilie sau o lingurita pasta de vanilie. Separat, intr-un bol mare, amestecam galbenusurile cu zaharul pudra, amidon si faina. Putem adauga putin din laptele de pe foc pentru a fluidiza continutul. Cand laptele s-a incalzit bine il turnam peste galbenusuri, amestecam rapid, apoi il aducem iar pe foc si amestecam fara sa ne oprim pentru a nu se lipi de fundul vasului. Vom sti ca este gata in momentul in care se transforma intr-o budinca groasa. O luam de pe foc, lipim o folie alimentara de crema, impiedicand astfel formarea unei pojghite, apoi o lasam sa se raceasca.
Mixam crema racita cu untul pastrat la temperatura camerei, adaugam frisca si mixam pana se omogenizeaza compozitia.
Intindem 2 foi de staniol (sau hartie de copt sau folie alimentara) si punem un strat subtire de crema. Aranjam 7 benzi de aluat cu distanta de 1 cm intre ele, astfel incat crema ce la va acoperi sa fie si intre benzile de aluat. peste acestea aranjam alte 5 benzi , ce vor si la randul acoperite de crema si la final 3. Avem grija sa pastram putina crema pentru a finaliza decorul. Rulam si apasam usor, astfel incat acestea sa se lipseasca de crema ce le va inmuia.
Vom lasa rulada in frigider timp de 6-8 ore, dar cel mai bine peste noapte. Daca sta mai mult de 24 ore se vor inmuia si benzile din foietaj. Dupa acest interval o scoatem din folie, nivelam capetele si acoperim pe unde mai este nevoie cu crema. Benzile de aluat de foitaj pastrate (chiar si resturile de aluat coapte) vor fi strivite in mana si lipite de rulada. Pentru decor folosim zmeura (sau alte fructe de padure) si frunze de menta.
Daca vreti sa urmariti filmul de prezentare din live-ul #gatesc cu prezentare, intrati aicisi veti vedea cat de simplu si usor am pregatit tort Napoleon sub forma de rulada.

Sper ca va place tortul Napoleon prezentat sub forma de rulada si il veti pregati curand. Astept cu mare drag pozele voastre sa le public. Iar daca veti da share acestei retete eu va multumesc din suflet.

Multumesc Mariana S! Ce surpriza frumoasa mi-ai facut! Chiar si cu telefonul poza este perfecta.

Print

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *