Va spuneam la un moment dat ca au inceput sa imi placa retetele cu tofu. Nu toate, doar cele pregatite de mine! 🙂 )) Pentru ca am pus o doza de suflet in reteta si i-am dat o sansa. Recunosc ca nici nu ma atingeam de el inainte, insa reteta aceasta si cea de omleta m-au convins inca odata ca nu toate lucrurile sunt asa cum par la prima vedere.
INGREDIENTE:
150-200 g tofu in saramura
2 linguri ulei pentru marinare + 4 linguri ulei pentru prajit
2 linguri sos soia dulce
2 linguri apa
1 lingurita ghimbir ras fin
1 lingurita usturoi pisat
Pentru topping – dupa prajire:
1 lingura seminte dovleac crude
1 lingurita seminte floarea soarelui
1 lingurita seminte susan
ceapa verde tocata
frunze de busuioc
PREPARARE:
Taiem tofu in felii cu grosimea de aproximativ 4 mm, apoi le punem intr-un castron si le acoperim cu restul ingredientelor pe toate partile. Lasam tofu la marinat, la rece, 30 minute.
Dupa acest interval prajim bucatile de tofu in ulei incins timp de 2 minute pe ambele parti (avem grija sa nu pastram usturoi pe tofu, caci poate deveni amar prin prajire indelungata), apoi punem si marinata in tigaie si mai lasam cate 1 minut pentru fiecare parte a feliei de tofu.
Scoatem din tigaie si le aranjam pe farfurie, apoi presaram seminte, frunze de ceapa verde tocate si frunze mici de busuioc.
Pofta buna!