Rosii umplute cu salata de vinete
Rosii umplute cu salata de vinete

Aceste rosii umplute cu salata de vinete sunt perfecte pentru petreceri sau mese in familie, dar trebuie sa avem grija la faptul ca nu pot fi pastrate prea mult timp la frigider.
Putem folosi salata de vinete simpla (doar cu ulei si ceapa), cu maioneza (poate fi si maioneza din lapte de soia) sau baba -ghanouj.
Mie imi place sa ii rasfat pe cei dragi si nu astept ocazii speciale pentru a servi salata de vinete in rosii.
Ce spuneti, va surprindeti placut familia pregatind rosii umplute cu salata de vinete?
INGREDIENTE:
8 rosii de marime mica spre medie
3 vinete medii – mari
1 ceapa
80-100 ml ulei
sare
Optional – 1 galbenus
PREPARARE:
Coacem vinetele dupa posibilitati: la gratar, pe flacara aragazului sau in cuptor (in acest caz le intepam cu furculita).
Dupa ce s-au copt le punem intr-un castron, presaram sare grunjoasa peste ele si le acoperim cu un prosop.
Le lasam asa in jur de 15-20 minute si se vor curata mai usor. Le lasam sa se scurga pe plan inclinat pana nu mai iese din ele sucul amar.
Tocam vinetele, adaugam ceapa tocata fin, sare si ulei treptat.
Optional, putem adauga un galbenus (daca nu tinem post sau nu avem un regim de viata in care nu folosim oua, va recomand sa incercati sa frecati vinetele cu galbenusul si apoi adaugati treptat uleiul).
Le frecam pana se albesc. Gustam si adaugam sare dupa gust.
Spalam rosiile, le taiem capacul apoi scobim interiorul. Scurgem bine lichidul din ele, eventual le lasam sa se scurga cateva minute, apoi le umplem cu salata de vinete.
Decoram cu frunzulite de patrunjel verde. Rosiile umplute cu salata de vinete pot fi pastrate la rece cateva ore, dar nu mai mult de 4 ore.
Pofta buna!
Va invit sa va abonati la canalul meu de youtube