Ghiveci de legume cu ciuperci
Ghiveci de legume cu ciuperci. Ghiveciul de legume reprezinta un amestec de vitamine perfect pentru sanatatea noastra. Combinarea legumelor intr-un singur fel va satisface multe gusturi.
Ghiveciul de legume reprezinta un amestec de vitamine perfect pentru sanatatea noastra. Combinarea legumelor intr-un singur fel va satisface multe gusturi.
INGREDIENTE:
250 g ciuperci champignon (sau 2 conserve)
1 ceapa mare
2 catei usturoi mici
2 dovlecei mici
2 morcovi medii
2 vinete potrivite
cateva buchetele de conopida
200 g fasole verde
2 ardei grasi – de culori diferite
6 linguri suc de rosii
3 linguri ketchup preparat in casa
3 linguri ulei
50 ml vin alb – optional
sare
cateva boabe de piper
1 praf boia de ardei dulce
cateva fire de cimbru
1 frunza dafin
marar sau patrunjel pentru servit
PREPARARE:
Curatam si spalam legumele. Punem la fiert conopida in apa cu sare pentru 5 minute. Intr-o alta oala punem felii de vinete la fiert in apa cu sare, tot pentru 4-5 minute. Ceapa tocata marunt o calim in uleiul bine incins. Adaugam morcovii taiati rondele, ardeii taiati fasii si le calim putin. Stingem cu vin si lasam sa pana se evapora.
Mutam ceapa cu morcovii si ardeii intr-un vas termorezistent, impreuna cu uleiul in care au fost calite. Adaugam feliile de vinete taiate pe jumatate, conopida, dovlecii taiati cuburi, ciupercile taiate in jumatate sau sferturi daca sunt proaspete, fasolea verde, frunza de dafin, boabele de piper, cimbrul, usturoiul taiat pe jumatate, apoi acoperim cu apa. Bagam oala la cuptor (primele 30-40 minute acoperim cu capac sau cu o folie de staniol), avand grija ca dupa 15 minute sa adaugam sosul de rosii, ketchupul, boia dulce de ardei si sarea.
Dupa ce scade sosul sub legumele de la suprafata si legumele devin moi, putem scoate vasul din cuptor. Nu lasam sa scada sosul prea mult, ar fi pacat sa mancam doar legume coapte…
Servim ghiveciul de legume cald, cu marar sau patrunjel verde, proaspat tocat.
Sa aveti pofta!
Ce bine arata!Harnicuta fata!
Multumesc Rocsy!
La fix am picat ptr masa de pranz!!!
Da, cu drag!
O minunatie de arome si culori.Imi place mult.
O zi buna sa ai!
Multumesc. Te pup
Ador mancarurile colorate , pline de arome . Ghiveciul asta e perfect!
Multumesc Dorina!
Atat de simplu , dar atat de bun !!! Stii cat ador eu ciupercile , nu ? 😉
OH, da!!! Nu am cum sa uit!
great colors and taste!
Multumesc!