Supa de gaina cu taitei de casa
Supa de gaina cu taitei de casa. O supa galben-aurie foarte gustoasa, dintr-o gaina crescutata in batatura confirma ceea ce stiam cu totii: “gaina batrana face supa buna”.
O supa galben-aurie foarte gustoasa, dintr-o gaina crescutata in batatura confirma ceea ce stiam cu totii: “gaina batrana face supa buna”.
Faptul ca fierbe putin mai mult decat o supa cu carne de pui sau gaina din comert, nu face decat sa scoata ce e mai bun din carne si sa transforme aceasta supa in rasfatul cald pentru pranz.
NU SE ARUNCA zeama in care se fierbe supa de la inceput, pentru ca arunci tot ce este mai bun! Am citit la cateva persoane ca fac acest lucru. TOTAL GRESIT!
Cu mare grija se aduna spuma si nu se lasa in oala, iar supa ramane limpede.
Nu trebuie sa speli carnea de pui/gaina inainte de fierbere!
In alta ordine de idei din carnea si legumele din supa de gaina putem pregati o salata cu maioneza, de tipul salatei de boeuf. Poti sa le mananci si simple, ca rasol.
Poti sa faci aceasta supa si cu carne de curcan, pui, cocos, fazan sau gasca.
Iata lista de ingrediente si modul de preparare pentru supa clara de gaina cu taitei de casa.
INGREDIENTE:
1 gaina (maricica)
4-5 morcovi mari
1 radacina pastarnac si 1 radacina patrunjel
1 felie groasa telina
1 ceapa mare
1 catel de usturoi
1 lingurita boabe de piper
sare
patrunjel verde pentru servit
Pentru taiteii de casa:
1 ou mare
100 de grame de faina
1 praf de sare
PREPARARE:
Punem gaina la fiert in 3-4 litri de apa nesarata (cat sa fie acoperita de apa) si o lasam sa fiarba in jur de 15-20 de minute, la foc mediu.
Luam spuma de cate ori se formeaza pentru a ne ramane supa limpede. Fierbem la foc foarte mic pana da semne carnea ca incepe sa fie pregatita.
Punem zarzavaturile la fiert, un catel de usturoi, boabe de piper si fierbem la foc mic.
Ideea este ca in functie de puterea focului, supa sa nu bolboroseasca. De acest lucru depinde claritatea supei!
Ar fi indicat sa acoperim cu un capac, dar sa lasam pe o parte o mica distanta sa iasa aburii.
Pentru ca ceapa sa ramana intreaga o intepam cu 2 scobitori dintr-o parte in cealalta.
Timpul de fierbere depinde de cat de batrana este gaina 🙂 , aceasta s-a fiert intr-o ora si 30 de minute.
Cu 5 minute inainte sa oprim focul adaugam sare. Luam de pe foc supa si o strecuram pentru a ramane clara.
Putem lasa morcovii in supa in bucati mai mari sau cubulete.
Pregatim taiteii de casa:
Framantam faina amestecata cu sare si ou pana obtinem un aluat neted si elastic.
In functie de tipul de faina folosit si de marimea oului este posibil sa mai avem nevoie de lichid, caz in care adaugam dintr-un ou batut separat o lingurita din acesta, cat sa se lege aluatul.
Dupa ce framantam bine aluatul il lasam sa se odihneasca putin apoi intindem foaie subtire pe care o lasam in jur de 15 minute sa se usuce, apoi trecem la treaba si taiem taiteii.
Fierbem doar taietii pe care ii vom manca la acea masa, restul ii lasam sa se usuce si ii folosim la urmatoarea supa.
Fierbem taiteii direct in supa (doar portiile pe care le servim la masa), apoi putem servi cu putin patrunjel verde.
Pofta buna!
The best intr-adevar! Nu se compara cu puii anemici indopati cu hormoni si medicamente din comert.
Poti fi sigura de acest lucru!
Eu mor fara supa asta !!! Nu exista duminica sa nu o pregatesc , asa cum ne-o facea bunica ! <3
😉
Cea mai buna supa!!!!
Asa este!
E preferata mea! Am tot incercat s-o prepar, dar aşa cum o face mama nimeni nu o face 🙂
Sigur ai nevoie de o gaina crescuta in batatura, cu cereale, nu concentrate si hormoni! Si cateva legume din gradina iti dau supa perfecta!
Cum a fiert găina într-o oră şi jumătate? Mi se pare imposibil. O găină fierbe în 2-3 ore. Dacă ai un secret, spune-mi-l şi mie 🙂
O gaina tanara (nu mult trecuta de un an) chiar atat de repede se fierbe! Daca este batrana se fierbe mai greu, cu siguranta peste 2 ore. Daca ajungem la 3 ore este clar ca era trecuta de 2 ani. De cand imi cresc singura puii si gainile stiu exact ce varsta au si cat timp de fierbere am pentru fiecare in parte!
Pui o lingura de inox sau o furculita in oala respectiva, insa nu pui sare la fiert, sarea o pui catre sfarsit. incearca si vezi rezultatul !
Draga Gina, chiar am scris ca se pune gaina la fiert in apa nesarata… Cu 5 minute inainte sa oprim focul adaugam sare. Sarea va intari carnea…
N-am inteles ce ai facut cu carnea? O lasam in supa?
Am spus ca strecuram supa. Adica ramane o supa clara, fara nimic in ea. Eventual poti pastra morcovii. Cu carnea fiarta in supa aceasta poti face orice vrei.
f buna bv bv bv bv bv
Intradevar, cea mai buna supa. Eu, din carnea fiarta fac asa: din piep fac putina salata de biof ( impreuna cu legumele fierte in supa) si din restu friptura 🙂