Tagliatelle cu chiftelute de peste

28 decembrie 2010Diva in Bucatarie

Tagliatelle cu chiftelute de peste

Iata un fel de mancare clasic pe care intreaga familie il va iubi: tagliatele cu chiftelute de peste.

Se pregatesc foarte usor, si reprezinta o varianta usor mai sanatoasa a retetei de paste cu chiftelute. Daca pregatim chiftelutele de peste la cuptor, atunci avem fix reteta pe care o cautam.

Imi doresc sa ofer familiei retete sanatoase, rapide, dar mai ales gustoase. Ma bucur ca reteta aceasta a placut atat de mult prietenilor nostrii, incat ne-au asteptat cand am fost in vizita cu o portie mare, apoi cand am vizitat-o pe Laura la birou avea la pachet aceste tagliatelle cu chiftelute.

Ce bucurie mai mare pot avea, cand vad ca retetele mele sunt si pe placul altora? Si, nu se opresc la aprecieri facute cu diplomatie. 🙂

Retetele de paste sunt poate cele mai cautate, mai versatile si mai la indemana gospodinelor, dar si a celor care vin tarziu de la birou. Partea buna este ca pentru chiftelutele de peste nu trebuie sa ne stresam prea tare in timpul saptamanii. Putem sa facem o portie mare in week-end si pastram in congelator pana la momentul in care avem nevoie sa le folosim.

Nu in ultimul rand vreau sa subliniez partea cea mai buna a acestei retete: o vor adora si copiii. Mamicile vor avea timp si pentru alte lucruri, caci tagliatellele cu chiftelute de peste si sos de rosii nu le vor rapi mult timp.

Cand eram foarte mica si plecam din Gara de Nord in vacante vedeam scris pe peretele unei fabrici „nicio masa fara peste”. Cred ca era singurul lucru bun la care se facea reclama in vremea aceea. Azi, as spune si eu ca nu ar trebui sa treaca saptamana fara sa avem peste la masa, asa ca retineti ideea retetei de mai jos si incercati-o, nu veti regreta.

INGREDIENTE:

300 g tagliatelle
700 g chiftelute de peste
500 g rosii decojite, fara seminte si tocate
2 linguri vin
1 frunza mica busuioc proaspat
o lingurita patrunjel propaspat
1 lingurita de zahar brun
40 ml ulei de masline
1 catel de usturoi
parmezan ras – optional

PREPARARE:

Fierbem pastele conform instructiunilor de pe pachet.

Intre timp pregatim sosul de rosii si chiftelutele de peste (le pregatim ca in reteta cu aperitive cu chiftelute de peste sau la cuptor, precum chiftelutele de somon).
Pentru a face sosul de rosii calim usturoiul in ulei. Dupa ce se caleste, il indepartam din tigaie si adaugam rosiile, zaharul, busuiocul. Fierbem pana scade sosul de rosii si devine o pasta groasa.

Peste tagliatelele fierte punem sosul de rosii fierbinte, presaram patrunjelul verde, punem chiftelutele si mancam cu pofta.
Pofta buna!

Va invit sa va abonati la canalul meu de youtube

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *