Tort cu crema mascarpone si zmeura
Tort cu crema mascarpone si zmeura. Pentru 1 blat de rulada (avem nevoie de 2 blaturi, vom dubla cantitatile indicate):
Tort cu crema mascarpone si zmeura – tort spirala cu crema mascarpone si zmeura- este deliciul perfect pentru rasfatul celor dragi sau pentru un eveniment important din viata noastra. Se pregateste usor, are un blat de rulada (prezentat in forma de spirala) si o crema fina de mascarpone cu zmeura si ciocolata alba, completate cu aroma de lamaie atat in crema, cat si in siropul blatului. Sa va spun cat este de bun? Mai bine va las sa descoperiti singuri. 😉 Nu sunt experta in decorat torturi, asa ca am folosit fondant de zahar pentru a imbraca tortul si a realiza un design pe placul copilului meu. Si pentru ca se apropie sarbatorile in aceasta perioada in blogosfera culinara a pornit „leapsa” cu prajiturile speciale pentru Pasti folosind produse de la Dr Oetker, un concurs in care se vor aduna multe retete delicioase. Eu am primit „leapsa” de la Andreea si o dau mai departe catre Oana. 🙂
INGREDIENTE:
Pentru 1 blat de rulada (avem nevoie de 2 blaturi, vom dubla cantitatile indicate):
6 oua
120 g zahar
90 g faina
1 lingurita rasa praf de copt Dr. Oetker
1/2 lingurita esenta de vanilie Dr. Oetker
Pentru crema de mascarpone cu zmeura:
500 g mascarpone
100 g zahar pudra
50 g gem zmeura (St. Dalfour – fara zahar) + cateva picaturi colorant alimentar rosu
1 ciocolata alba
100 g unt
150 g frisca
2 linguri suc lamaie
1 lingurita esenta lamaie Dr. Oetker
Pentru crema de mascarpone cu ciocolata alba:
250 g mascarpone
50 g zahar pudra vanilat Dr. Oetker
1 ciocolata alba
50 g unt
1 lingura suc lamaie
1/2 lingurita esenta lamaie
Pentru sirop:
100 ml apa
1 lingura varfuita zahar
100 ml limoncello
Pentru decor:
Fondant de zahar de la Dr. Oetker
Zahar pudra
colorant alimentar
PREPARARE:
Pregatim pentru inceput blaturile. Avem nevoie de 2 blaturi pentru rulada, coapte in tava mare a cuptorului. Mixam albusurile cu zaharul pana devin o spuma foarte tare. Adaugam esenta de vanilie, apoi galbenusurile si amestecam usor de jos in sus, iar la final incorporam faina amestecata cu praf de copt.
Turnam aluatul in tava cuptorului (36*30cm) si coacem blatul 10 minute in cuptorul preincalzit la 180°C sau pana trece testul cu scobitoarea. Scoatem blaturile din tava si indepartam hartia de copt. Daca este lipita prea tare punem un prosop putin umezit peste hartie si lasam 15-20 minute, apoi se va dezlipi usor.
Pregatim siropul si ungem cu o pensula blatul, apoi il taiem in 3 parti, pe lungime (de marime egala). Amestecam pentru crema roz mascarpone cu zahar pudra, dulceata de zmeura (si putin colorant alimentar daca vrem o culoare mai pronuntata. Topim ciocolata alba, o amestecam cu unt si o lasam sa se raceasca, apoi o incorporam in crema.
Adaugam frisca si omogenizam compozitia. Ungem fasiile de blat cu crema (avem grija sa pastram si pentru exterior), apoi incepem sa rulam una dupa alta, in continuare.
Pregatim si a doua crema amestecand toate ingredientele, apoi taiem din al doilea blat un cerc cu diametrul mai mare cu 2 cm decat al spiralei de tort realizata pana in acest moment. Il taiem in asa fel incat sa mai obtinem un rand pentru spirala noastra (daca nu va fi un cerc complet taiem din resturi pentru a completa). Acoperim blatul rotund cu o treima din crema alba, punem tortul spirala peste acesta, imbracam spirala cu inca o fasie de blat insiropata in prealabil si incercam sa nivelam marginile superioare (fie acoperind cu crema, fie taind cu un cutit foarte ascutit orice denivelare), apoi acoperim totul cu crema alba.
Imbracam tortul in fondant de zahar sau in frisca si il decoram dupa libera inspiratie. Pentru fondant folosim zahar pudra pentru prelucrare, atat pe blatul de lucru, cat si il modelarea acestuia, astfel incat sa obtinem o pasta ce se va intinde usor.
Super, super bun!!!