Cum se face un platou de branzeturi

26 noiembrie 2020Diva in Bucatarie

Cum se face un platou de branzeturi. 1. Incearcati sa aveti pe platou o varietate cat mai mare de gusturi, texturi si arome

Fie ca alegeti sa consumati un platou de branzeturi pentru pranz, aperitiv sau cina, fie ca il pregatiti pentru o masa cu prietenii, sper ca veti gasi in aceasta postare cateva sugestii ce va vor ajuta sa impartasiti pasiunea pentru branzeturi cu cei dragi.

Exista foarte multe tipuri de branzeturi, asa ca alegerea lor poate fi uneori complicata. Mi se pare ca este momentul perfect sa va povestec cate ceva despre ce ar trebui sa contina un platou de branzeturi, cum poate fi transformat intr-un aperitiv special, ce puteti bea langa branza.

Nu exista in mod corect sau gresit pentru alegerea lor, dar cateva sfaturi ar putea fi utile. Iata cum puteti pregati un platou de branzeturi, fie ca il impartiti cu prietenii, fie ca il pregatiti pentru a va impresiona familia.

  • 1. Incearcati sa aveti pe platou o varietate cat mai mare de gusturi, texturi si arome
  • 2. In functie de texturi si arome branzeturi se impart in patru categorii, din care veti alege minim trei:
    • a. Maturate: Cheddar, Gouda, Comte
    • b. Moi: Brie, Camembert, Mozzarella
    • c. Tari: Emmentaler, Pecorino, Parmigiano
    • d. Cu mucegai: Gorgonzola, Roquefort.
    • e. Branza de capra
  1. Pe platoul de branzeturi este bine sa se regaseasca macar un tip de branza indragit de toti invitatii.

4. Cantitatea necesara de branza se calculeaza pentru fiecare invitat in parte, dar si in functie de momentul in care va fi consumat platoul.

  • a.  pentru un platou la sfarsitul mesei 60-90 g/ invitat
  • b. pentru un platou aperitiv cu 5-7 tipuri de branza se recomanda intre 80 si 120 g/ invitat
  • c. pentru o masa doar cu branzeturi se recomanda intre 150 si 250g/persoana.
  • 5. Branza se serveste la temperatura camerei, asa ca este scoasa din frigider cu minim 30 minute inainte de a fi pusa pe masa. Acestea au nevoie de timp pentru a ajunge la temperatura camerei, astfel incat aromele si gustul sa fie potentate la maxim.
  •  6. Puteti opta pentru o tematica, alegand branzeturi doar dintr-o tara (Franta, Germania, Olanda, Italia) sau branzeturi din aceeasi familie dar producatori diferiti, caci veti avea cu siguranta diferente de gust, textura si miros.
  • 7. Alegeti branzeturi bune, de calitate.

Aroma acida si laptoasa a branzei merge perfect cu gustul dulce al fructelor. Puteti folosi fructe proaspete, uscate sau confiate. Este o combinatie perfecta pentru cei care iubesc mancarurile dulci-sarate.

Langa branzeturi cu mucegaiuri albastre (Roquefort, Gorgonzola) cel mai bine merg fructele uscate si fructele de toamna precum perele, strugurii, merele, smochinele ce pot fi proaspete sau transformate in gemuri. Ideea de a pune gemuri langa branzeturi am intalnit-o in Franta. Am citit intr-o revista cand eram la ski in Franta ca cel mai bine este sa insotesti gemurile de fructe cu branzeturi din aceeasi zona, iar exemplul pe care il dadeau era: Comte cu gem de castane, Roquefort cu gem de pere.

Puteti incerca sa puneti pe platou si prune uscate sau peltea de gutui.  Langa branzeturi de tipul Camembert-Brie se recomanda mere sau pere taiate in sferturi, smochine proaspete, seminte de pin. Langa branza de capra puteti pune fructe de vara (piersici, nectarine, pepene).

Branzeturile cu arome puternice, maturate mai mult timp, atrag contrastele si  pot fi insotite de sosuri picante de fructe (chutney).

Aranjati branzeturile pe un platou suficient de mare. ar fi bine ca acestea sa nu se atinga, ca sa nu se amestece aromele. Daca folositi un platou rotund impartiti imaginar sferturi de cerc si le aranjati in sensul acelor de ceasornic, asfel incat sa para natural aliniate. Incepeti cu cele mai usoare si terminati cu cele mai rafinate. Branzeturile proaspete nu se pun pe platouri, ele pot fi puse in ambalajul lor.

Veti taia fiecare tip de branza cu cutit curat, ca sa nu amestecati aromele. Daca branza este rotunda o taiati in sferturi. Daca este patrata sau dreptunghi taiati bucati dreptunghiulare. O taiati de la centru spre margine, astfel incat fiecare bucata sa contina si crusta. Exista si branzeturi a caror crusta nu o consumati (Emmental, Gruyere, Gauda, Comte, etc).

Pe platou, printre branzeturi strecurati asa cum spuneam mai sus cateva fructe, dar si mai multe tipuri de paine (covrigi, baghete, grisine, crackers), mezeluri, dar puteti pune si gemuri sau miere.

Puteti pregati chiar voi grisine sau biscuiti sarati. Va las mai jos retetele mele ca inspiratie. Apasati titlul retetei dorite si veti fi directionati catre aceasta:

Platorile pe care puneti branzeturile trebuie sa fie din lemn, sticla, portelan sau ceramica. Un platou rotativ pus in centrul mesei va usura servirea acestora.

Puteti folosi si blaturi de piatra: ardezie,granit, marmura. Acestea sunt estetice si mentin branzeturile reci. Evitati metalul, otelul inoxidabil sau argintul ce pot modifica gustul branzeturilor.

Modul in care le aranjati depinde de gustul vostru, insa ar fi bine sa fie puse in asa fel incat toata lumea sa poata lua din toate tipurile de branza alese. Puteti pune pe marginea platoului branzeturile mai tari si cele sfaramicioase spre centru.

Indiferent de platoul pe care il alegeti ar fi minunat sa aveti un capac de sticla de genul celui pentru tort pe care sa il puneti peste branzeturi pana cand vor fi servite.

Se spune ca branzeturile merg foarte bine cu vin. Parerea mea este ca acest lucru face ca masa sa fie o adevarata placere.

Vinul si branza sunt o pereche clasica, insa este bine sa stim ce fel de vin se potriveste.

  • Pentru branzeturile cu mucegai albastru alegeti un vin dulce (Gewurztraminer)
  • Branza de capra poate fi insotita de un vin demisec sau unul moale (Pinot Gris)
  • Camembertul ar putea fi insotit de un vin spumant sau cidru
  • Pentru branzeturile tari alegeti un vin rosu

Insa, asa cum v-am povestit in articolul despre Zilele Bavareze de la Mega Image, exista si branza care pot fi asociata cu berea. Puteti citi mai multe despre branzeturile bavareze daca apasati aici. 

In Bavaria se produc toate tipurile de branzeturi, inclusiv branza tare, branză semidura, branză semi-moale, branză moale si branza proaspata.

Si, pentru ca am aflat ca Emmentaler-ul poate fi asociat cu berea m-am grabit sa cumpar bere bavareza si sa testez combinatia. Ei bine, chiar este buna!

Aceasta nu este insa singura branza ce merge cu bere. Cu cat branza este mai ferma, cu atat merge mai bine cu o bere. Cheddar si Stout sunt cele care pot fi puse alaturi de o bere neagra.

Prietenii nostri sunt obisnuiti cu branzeturile bavareze Brie si Camembert pe care le avem frecvent pe platouri langa alte tipuri de branzeturi la petreceri.

Noi obisnuim sa le consumam si la micul dejun.

Sper sa salvati sfaturile mele pentru momentele in care veti dori sa va impresionati musafirii cu un platou de branzeturi. Dar, puteti incepe prin a va rasfata pe voi pentru inceput.

O clipa de placere va deveni o bucurie maxima pentru papilele gustative, asa ca va doresc sa va bucurati de cele mai bune branzeturi in cele mai bune asocieri.

Ma gasiti si pe INSTAGRAM.

Pagina mea de Facebook este aici.

Daca v-a placut reteta va invit sa ma urmariti pe canalul de YouTube.

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *