Branza pentru iarna la borcan sau la congelator

2 iunie 2020Diva in Bucatarie

Branza pentru iarna la borcan sau la congelator.

Branza pentru iarna la borcan sau la congelatorcas de oi la borcan pentru iarna – cas de oi framantat – este o reteta simpla si usoara de conservare si pastrare a branzei.

Reteta veche, din vremea strabunicilor, a demonstrat de-a lungul timpului ca este una din cele mai eficiente si mai sigure metode pentru a pastra branza.

Noua ne place foarte mult iarna, cu mamaliga in straturi, eventual si cu cuiburi de oua, dar fac si bulete de mamaliga cu branza si carnati ce ies foarte gustoase.

Sigur, puteti pregati si bulz, dar nu as refuza nici o reteta cu cartof la cuptor cu aceasta branza sau o budinca sarata de macaroane cu cas framantat.

Branza este alimentul pe care majoritatea oamenilor il includ in meniul zilnic, asa ca aceasta este probabil alimentul pe care il aveti in permanenta in frigider.

Din pacate, branzeturile din comert trebuie consumate rapid din momentul in care este deschis ambalajul.

Chiar daca acest aliment se altereaza rapid, pastrat in conditii corecte poate fi consumat o perioada mai lunga de timp.

Branza pentru iarna la borcan este framntata cu sare si poate fi pastrata timp de 6 luni pana la 1 an.

Practic nu rezista atat, caci va fi consumata mult mai repede.

Casul de oi framantat cu sare se pune in borcane si se indeasa cu degetele, cu o lingura sau cu pistilul unui mojar pentru a elimina aerul dintre straturile de branza.

Nu trebuie sa umpleti borcanele, veti pune doar pana baza gatului. Pentru ca aceasta sa nu prinda floare ar fi bine sa puneti putin unt, ce se va topi in timpul  sterilizarii sau puteti pune direct untul topit.

Daca aveti loc in congelator puteti pune branza in pungi, asigurandu-va ca ati dozat cantitatea pe care o veti folosi o singura data, pentru ca nu puteti pune branza in congelator dupa ce ati decongelat-o.

Aceasta nu are nevoie de sterilizare.

Branza framantata pentru iarna se rade sau se da prin masina de tocat cu gauri mai mari (daca aveti o cantitate mare).

Se pune intr-un bol incapator, se adauga sare si se amesteca cu mana.

Cantitatea de sare pe care o veti pune trebuie sa respecte proportia de 1 lingura (25 g) sare la 1 kg cas de oi.

Din acest motiv o intalnim sub denumirea de cas framantat.

Reteta de cas de oi la borcan pentru iarna era probabil cea mai intalnita in vremurile comuniste, cand oamenii incercau sa pastreze cat mai mult produsele proaspete ce se vindeau in cantitati mici.

In zilele noastre nu mai exista aceasta problema, dar branza aceasta isi pastreaza farmecul si nu poate fi cumparata in mijlocul iernii de nicaieri.

Mie reteta aceasta imi aduce aminte de vacantele petrecute la tara, cand unchiul meu aducea la cina un borcan de branza framantata pe care o mancam cu mamaliga calda, iar matusa mea ne facea uneori si branzoaice la tigaie.

Ce amintiri delicioase!

Iata de ce aveti nevoie si modul de preparare pentru branza pentru iarna la borcan sau la congelator.

Ingrediente branza pentru iarna la borcan:

1.5 kg cas de oi proaspat

37 g sare neoidata (pentru muraturi)

Mod de preparare branza pentru iarna la borcan:

Am raschetat cu un cutit marginile bucatii de branza, apoi am taiat bucata mare de cas in bucati mai mici si le-am ras.

Am pus branza rasa intr-un castron mare si am adaugat sare. Am framantat foarte bine cu mana, apoi am lasat cateva ore sa astepte in frigider.

Am gustat sa vad daca mai are nevoie de sare (nu a fost cazul), asa ca am putut umple borcanele.

Branza in borcan se pune treptat si se indeasa cu lingura sau cu pistilul unui mojar astfel incat sa nu ramana bule de aer.

Peste ultimul strat de branza se poate pune doar un strat subtire de sare, dar untul va asigura o pelicula ce va impiedica formarea florii. Borcanele trebuie sigilate cu capace ce se inchid foarte bine.

Urmeaza etapa de sterilizare a borcanelor.

Daca aveti spatiu in congelator dozati branza in cantitatile pe care le folositi in general, le rulati bine pentru a obtine niste cilindri compacti, fara bule de aer in interior. Soacra mea le spune „rude de branza framantata” si obisnuiste sa faca in fiecare an si sa puna in congelator.

Branza framantata si modelata astfel se pune in pungi ce se strang cat mai bine in jurul branzei, incercand sa fie eliminat aerul, se sigileaza sau se strange bine sa nu absoarba miros, apoi se pune in congelator.

Borcanele cu branza framantata se pastreaza perfect in loc racoros pe o perioada de 6 luni pana la maxim 1 an. In congelator pot fi pastrate maxim 1 an.

Sper ca veti gasi utila reteta si veti pastra si voi cas de oaie framantat fie in borcane, fie in pungi in congelator.

Ma gasesti si pe  INSTAGRAM.

Pagina mea de  Facebook  este  aici.

Te invit sa ma urmaresti si pe YouTube. Nu uita sa apesi pe clopotel pentru a fi notificat cand postez o reteta noua.

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *