fbpx

RETETE RECENTE

WAFFE (GOFRE) CU VANILIE DE POST

March 7, 2020 | CATEGORIA

Waffe cu vanilie de post, cunoscute si sub denumirea de gofre / gaufres / waffles / vafe, sunt delicioase chiar si fara oua, unt sau lapte.

Waffe / gaufre cu vanilie de post sunt perfecte pentru cei care tin post sau pentru cei care un stil de viata vegan.

Sunt usor crocante la exterior, cu miez moale si pufos, aromate si foarte gustoase. Eu ador Waffe / Gaufre. Cand am fost in Belgia au primul lucru pe care l-am mancat.

Cred ca acestea sunt cea mai cunoscuta marca Belgiana. Fie ca au aluat gros sau subtire, acestea sunt coapte intr-un aparat sau o matrita speciala, cu model de carouri. Sunt de neconfundat!

Waffe (waffles) Belgiene sunt cunoscute in toata lumea. Acestea sunt prezente in bucataria belgiana inca din evul mediu si erau facute initial dintr-un amestec de orz si ovaz.

Au devenit celebre datorita celui care a inventat aparatul in care sunt coapte, in momentul in care a prezentat aparatul si delicioasele waffe intr-un targ la New York, in 1964.

Le intalniti peste tot in Belgia (chiar si in Olanda sau Germania) si veti putea observa diferentele dintre waffe de Bruxelles (mai subtiri) si cele de Liege (din aluat gros ca de briose).

Nu am folosit de ceva vreme aparatul de waffe, asa ca mi-am propus sa le pregatesc alor mei un desert foarte rapid, dar si o reteta noua pentru cei care in aceasta perioada postesc.

Puteti pregati waffe de post cu vanilie pentru micul dejun sau pentru o gustare dulce.

Sunt foarte gustoase, au ingrediente bune, contin lapte vegetal bio, arome de vanilie si portocala. Pot fi savurate chiar si de catre cei care nu tin post, caci va garantez ca nu isi vor da seama ca aceste waffe / gaufre cu vanilie de post nu au oua, unt sau lapte.

Va spuneam mai sus ca am vrut sa fac un desert rapid. Pregatirea aluatului nu dureaza mult (maxim 2 minute), dar are nevoie de o mica pauza in care acesta sta la frigider.

Daca nu aveti un astfel de aparat electric sau o matrita in care sa le coaceti in cuptor, le puteti face foarte rapid in tigaie, asa cum pregatiti pancakes – clatite americane pufoase.

Plecand de la aceasta idee, dar si de la faptul ca sunt waffe de post, am folosit ca topping cateva fructe, sirop de artar, iar ca decor niste toporasi proaspat culesi din gradina. Daca vreti sa folositi si voi flori ca decor puteti pune doar flori comestibile! Puteti pudra doar cu zahar, desi nu au nevoie. Daca nu aveti in casa sirop de aratar puteti folosi miere de albine.

Acestea fiind spuse, va las lista de ingrediente si modul de preparare pentru waffe / gaufre de post cu vanilie.

INGREDIENTE:

200 faina

80 g zahar pudra

6 g praf de copt

1 plic zahar vanilat Bourbon

1/2 lingurita pudra de coaja de portocala sau 1 lingurita coaja rasa de la portocala bio

100 ml apa minerala

100 ml lapte de orez cu cocos – NU folositi lapte de cocos din doze metalice!

2 linguri ulei

In plus:

1 lingura ulei pentru uns forma

Pentru servit:

Fructe

sirop de artar

PREPARARE:

Am pus intr-un bol ingredientele solide: faina, zahar pudra, praf de copt, pudra de coaja de portocale, zahar vanilat Bourbon. Peste ele am turnat lichidele: apa minerala, ulei si lapte de orez cu cocos.

Am mixat bine si am pus bolul in frigider pentru 30 minute.

Am preincalzit aparatul pentru waffe / gaufre, am uns cu ulei amble placi, apoi am turnat un polonic mai mic de aluat in centru. Am inchis dispozitivul si l-am lasat pana s-au rumenit. Aparatul meu le coace in 2-3 minute, dar fiecare aparat cred ca are alti timp de coacere.

Sunt delicioase! Trebuie sa le incercati si voi.

Va las o poza cu waffe-le mancate in Bruxelles. Nu-i asa ca arata fabulos?

Comentarii

ADAUGA UN COMENTARIU

Your email address will not be published. Required fields are marked *