Prajitura simpla cu nuca

19 ianuarie 2018Diva in Bucatarie

Prajitura simpla cu nuca. Prajitura simpla cu nuca pe care v-o propun in aceasta reteta este delicioasa, foarte simpla si usor de pregatit.

Prajitura simpla cu nuca pe care v-o propun in aceasta reteta este delicioasa, foarte simpla si usor de pregatit.

Prajitura simpla cu nuca se face rapid, cu ingrediente pe care le aveti de obicei in casa.

Daca te uiti la ea te vei gandi imediat la ceva ce aduce a pandispan, si nu este gresita impresia. Daca ai nevoie de ceva dulce si usor de pregatit, atunci aceasta reteta va fi exact ceea ce cauti.

Poate fi folosita si pe post de blat de tort, o puteti decora cu ciocolata sau caramel, o lasati simpla sau o tapetati cu zahar pudra.

Ce poate fi mai simplu de atat? Daca va ramane ceva de la o zi la alta cu siguranta o felie din prajitura simpla cu nuca poate ajunge in pachetelul de scoala, poate inlocui micul dejun (eu pastrez special pentru micul dejun o felie doar pentru mine).

Cu siguranta toata lumea a mancat macar odata o felie din aceasta dulcegarie, era foarte des pregatita in perioada sarbatorilor cand mirosea a iarna si a turta dulce.

Aromele le-a imprumutat de la turta dulce, in cantitate mica, caci se potrivesc perfect  oricarei prajituri cu nuca si au grija sa te seduca inca din momentul in care este in cuptor. Miroase atat de bine, incat nu iti vine sa mai pleci de langa cuptor.

Asa cum va spuneam, prajitura simpla cu nuca se face foarte usor si nu are nevoie de multe ingrediente. In plus, toate sunt la indemana oricui si nu sunt costisitoare.

Orice incepator in ale bucataritului poate pregati prajitura simpla cu nuca. Si se poate juca cu aromele. Ii poate adauga in plus coaja rasa de portocale, cuisoare, 1 lingurita cacao pentru culoare.

Reteta aceasta este una din putinele retete pastrate dintr-un caiet de retete cam vechi si cam rupt al mamei mele. Din pacate ne-am tot mutat si probabil s-au ratacit, dar ma bucur ca macar aceasta a ramas, intr-o cutie cu poze.

Am vrut sa ii arat copilului meu o poza cu bunicii mei si am dat de reteta. Ma gandesc ca nimic nu este intamplator, asa ca iata ca am refacut reteta special pentru voi.

Sper sa va bucurati in week-end de aceasta prajitura simpla cu nuca, extrem de delicioasa si aromata.

INGREDIENTE:

(forma cu diametrul de 24 cm)

3 oua mari (120 g albusuri+80 g galbenusuri)

1 varf cutit sare

180 g zahar

60 ml ulei

120 ml lapte

180 g faina

5 g praf de copt

180 g nuca macinata (50 g macinata mai mare)

20 g miere de albine

1/2 lingurita scortisoara

1 varf cutit pudra de nucsoara

PREPARARE:

Mixam albusurile cu un praf de sare pana devin o spuma alba si tare. Adaugam treptat zaharul si continuam sa mixam in jur de 6 minute din momentul in care terminat de adaugat zaharul.

Incoprporam treptat galbenusurile si uleiul, amestecand usor, de jos in sus, apoi laptele- dar nu amestecam complet. Adaugam faina amestecata cu praf de copt, scortisoara si nucsoara.

Punem nuca macinata si mierea de albine, apoi amestecam usor pana se omogenizeaza compozitia. Turnam aluatul in vasul tapetat cu hartie de copt pe fund, apoi coacem prajitura in cuptorul preincalzit la 180°C timp de 35-45 minute sau pana trece testul cu scobitoarea.

Lasam prajitura sa se raceasca primele 15 minute in tava, apoi pe un gratar.

Putem sa o lasam simpla sau o pudram cu zahar. Taiem felii sau cuburi si ne rasfatam cu cea mai simpla si mai delicioasa prajitura cu nuca si o cana de ceai.

Ma poti urmari si pe  INSTAGRAM.

Pagina de  Facebook  este  aici.

Te invit sa ma urmaresti si pe YouTube. Nu uita sa apesi pe clopotel pentru a fi notificat cand postez o reteta noua.

Multumesc pentru poza Gian Battista Consolati!

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *