Gogonele picante impanate cu usturoi – in saramura

7 septembrie 2017Diva in Bucatarie

Gogonele picante impanate cu usturoi – in saramura. Gogonele picante impanate cu usturoi – reteta de conserva simpla pentru iarna, muraturi naturale in saramura, fara conservanti.

Gogonele picante impanate cu usturoi – reteta de conserva simpla pentru iarna, muraturi naturale in saramura, fara conservanti.

Reteta de gogonele in saramura, fara conservanti, are acum o varianta imbunatatita cu usturoi, ce va completa perfect gustul acestor muraturi. Cu un gust acrisor, usor picant, le putem manca langa fripturi, fasole cu ciolan, tocanite, carnati sau alte mancaruri.

Mi se pare aproape de neconceput sa nu mananc o iahnie de fasole cu carnati avand alaturi gogonele murate in saramura cand iarna se instaleaza comod si gerul trosneste pe la geam.

In fiecare toamna, in lunile septembrie-octombrie punem muraturile, asa ca incerc sa va aduc si retete noi. Nu strica sa pregatim muraturile si altfel decat ne-am obisnuit, sa mai iesim putin din tipare. Pusul muraturilor nu este o chestiune complicata si nici nu rapeste foarte mult timp (cu exceptia retetei mele speciale de castraveti murati in saramura ce se intinde pe 2 zile ca etape de pregatire). As spune ca totul depinde de prima incercare. Ca sa vezi despre ce este vorba, apoi sigur vei vrea sa pui mai multe muraturi si sa experimentezi retete noi de conserve.

Consumul de muraturi in saramura are multe beneficii pentru sanatate: vor creste microflora din organism, intaresc imunitatea, au efect anticancerigen si ajuta chiar si la detoxifierea organismului.

Daca tinem cont de faptul ca pentru muraturile in saramura nu folosim conservanti, zahar sau otet, muraturile sunt indicate chiar si in curele de slabire. Au multe fibre, minerale si chiar vitamine.

Din gogonele se poate pregati o dulceata extraodinar de buna. Va las link-ul aici. 

Puteti face si o salata moldoveneasca de gogonele, perfecta pe perioada verii dar merge pregatita pana toamna tarziu. Aduce cu salata de vinete.

Intorcandu-ne la reteta noastra de gogonele impanate cu usturoi in saramura trebuie sa avem grija sa alegem gogonele ferme si netede, fara urme de lovituri, altfel riscam sa compromitem intregul borcan de muraturi.

Acum va las sa vedeti de ce aveti nevoie si modul de preparare pentru gogonele picante impanate cu usturoi.

INGREDIENTE:

(pentru un borcan de 1.2l)

700 -800 g gogonele de marime medie

1 capatana usturoi

2 morcovi medii

1/2 legatura patrunjel verde

2-3 buchete conopida

1/2 lingurita boabe piper

1 lingurita boabe mustar

2 frunze dafin

1-2 flori marar uscat

1 ardei iute

1 buc. hrean

Pentru saramura:

1 l apa

1 lingura sare pentru muraturi (25 g)

PREPARARE:

In primul rand ne pregatim ingredientele, apoi sterilizam borcanul.

Taiem morcovii si restul de usturoi felii subtiri. Putem toca frunzele de patrunjel sau le putem lasa intregi daca nu sunt foarte mari. Crestam fiecare gogonea in 4, avand grija sa nu ducem cutitul pana jos , doar pana la jumatate – atat cat este nevoie ca sa putem introduce felii de morcov, de usturoi si patrunjel in interiorul acestora.

Asezam pe fundul borcanului 2 catei usturoi, frunzele de dafin, boabe de piper si de mustar, eventual si 2 rondele din bucata de hrean. Aranjam gogonelele impanate cu usturoi, morcov si patrunjel intercalate cu rondele de morcovi si flori de conopida.

La final aranjam restul de hrean taiat in jumatate, florile de marar si ardeiul iute.

Turnam saramura fierbinte peste gogonele si lasam sa se raceasca incet, sub o patura, pana a doua zi. Nu le mutam imediat in camara sau in loc rece. Le mai uitam prin bucatarie pana incep sa fermenteze. Doar atunci le depozitam in camara minim 8 saptamani inainte de a fi servite.

Sper ca veti incerca reteta, caci astept cu nerabdare impresiile voastre. Si pozele!

Dar pana atunci va multumesc anticipat daca distribuiti reteta, chiar ar fi pacat sa nu o incerce cat mai multe persoane. 😉

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

  1. Am sa incerc negresit aceasta reteta, nu numai pentru ca ne plac foarte mult muraturile in saramura dar este o reteta inedita si, deci, merita incercata. Multumesc si spor la treaba in continuare!

  2. Este foarte aspectuoasă și,cred, gustoasa.Abia acum am descoperit-o , la toamnă sigur va fi pe rafturile din cămară. Mulțumesc mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *