Prajitura cu banane si ciocolata

30 august 2012Diva in Bucatarie

Prajitura cu banane si ciocolata. Turnam ingredientele lichide peste cele uscate si le amestecam pana se omogenizeaza compozitia. Aluatul va avea o consistenta destul de lichida.

Prajitura cu banane si ciocolata m-a cucerit in primul rand prin rapiditatea cu care o preparam. Incredibil de usor de facut, iar rezultatul este gustos, asa ca o putem trece pe lista prajiturilor rapide, cu ingrediente putine si usor de preparat.

INGREDIENTE:

Pentru blat:
3 banane medii (300 g fara coaja)
250 g zahar
250 g faina
1 praf de sare
2 linguri cu varf cacao neagra
1 plic praf de copt
2 oua mari (marimea L)
150 ml apa calda
120 ml lapte
100 ml ulei
1 lingurita extract de vanilie

Pentru glazura:
200 g ciocolata
100 g smantana pentru frisca lichida
15 g unt

PREPARARE:

Intr-un castron mare amestecam ingredientele solide: faina, un praf de sare, cacao, praf de copt, zahar. In alt castron amestecam ouale batute, bananele facute piure, apa, lapte, ulei, si extractul de vanilie.

Turnam ingredientele lichide peste cele uscate si le amestecam pana se omogenizeaza compozitia. Aluatul va avea o consistenta destul de lichida.

Turnam aluatul in tava tapetata cu hartie de copt si coacem in jur de 45 minute in cuptorul preancalzit la 180°C.

Cat timp se coace prajitura noi pregatim crema: topim ciocolata la baine-marie, apoi o amestecam cu frisca lichida si unt. Lasam crema sa se raceasca.

Dupa 45 minute de coacere facem proba cu scobitoarea, pentru ca este posibil ca aragazul, desi setat la aceasta temperatura, sa nu coaca la fel.
Scoatem prajitura din cuptor daca a trecut testul cu scobitoarea si o lasam sa se raceasca pe un gratar. Cand este complet rece o acoperim cu crema ganache.

Putem sa o decoram cu fulgi de ciocolata, cicolata rasa, sau o lasam asa cum este…Eu am lasat-o la rece cateva ore bune (la 40-41°C nu era tocmai bine sa stea in bucatarie) si a fost senzationala!

Pofta buna!

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

    1. Adina, la cat de usor se prepara, nu ai nevoie decat de 15-20 minute (mai mult timp iti ia sa cantaresti ingredientele).

  1. Nu mi-a iesit de nicio culoare :|.A crescut foarte putin si am lasat-o vreo ora jumate poate chiar si mai bine.Ai impresia ca mananci aluat pus la frigider.O sa incerc sa o fac fara ulei data viitoare,fiindca am auzit ca si din cauza uleiului nu creste si destula lume mi-a zis asta.

    Sigur e foarte buna,deci o sa mai incerc reteta!
    Pa paa

    1. Nu stiu ce anume puteai gresi…Las-o mai mult in cuptor – eu am scris ca trebuie sa o tinem 45 de minute, poate este posbil ca la cuptorul tau sa stea 60 de minute. Si mie mi s-a intamplat ca tot ce am pregatit in cuptorul meu in 10 minute (fursecuri, biscuiti), cand am fost in alta parte sa am nevoie de 20 de minute pentru a iesi ce vroiam eu. Trebuie sa lasi uleiul in compozitie, are si el rolul lui. Daca vrei o pregatim impreuna :).

  2. Buna ziua! Reteta nu cred ca este corecta, am respectat-o si nu a crescut! Prajitura a stat la cuptor o ora si 10 minute! Este doar o pierdere de timp, bani si plus ca te enervezi! Din punctul meu de vedere nu este o prajitura pe care ar trebui sa o faceti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *