RETETE RECENTE

TARTA PASQUALINA

aprilie 14, 2012 | CATEGORIA

Tarta Pasqualina. Torta Pasqualina. Placinta  cu spanac, branza si oua, din bucataria italiana. Tarta Pasqualina pentru pentru lunea Pastelui.

Reteta Tarta Pasqualina. Cum se face tarta Pasqualina? Reteta simpla si rapida pentru tarta Pasqualina.

Pregatirea acestei tarte este poate putin mai migaloasa, cel putin la prima vedere, dar rezultatul este mai mult decat satisfacator, caci vom fi foarte incanatati atat de gustul, cat si de aspectul acestei tarte. In plus, eu am modificat-o putin, dupa gustul meu, dar si pentru a o prepara mai rapid, folosind o foaie de aluat de foietaj din comert.

In secolul vitezei, cand cele mai multe dintre femei sunt la servici chiar si pe ultima suta de metri inainte de sarbatori, nu avem timp sa pregatim un aluat de foietaj de casa. Cu siguranta ar fi mai bun, dar nu este rau deloc nici cel din comert.

Rezultatul este acelasi, iar noi vrem sa punem pe masa de Pasti aperitive frumoase, gustoase si usor de pregatit. Nu are sens sa muncim nu stiu cate zile pentru a pune pe masa bucate pentru maxim doua zile. O tarta mica, ca aceasta poate fi servita la cina, pe post de aperitiv la masa de Pasti, sau la micul dejun, in a doua zi de Pasti.

Nu se face greu deloc. Cat timp aceasta se coace putem incepe sa framantam aluatul cozonacilor sau putem incepe pregatirea unei retete de drob. La acela nu renunt pentru nimic in lume. Gasiti aici 6 retete de drob: cu miel, ied, porc, pui, dar si o varianta vegetariana cu ciuperci si oua de prepelita. Mie imi plac toate.

Nu stiu cum va plac ouale vopsite, dar in ultimii ani am mers pe variante naturale. Oua vopsite cu coji de ceapa sau oua vopsite cu ingrediente naturale. Soacra mea le face rosii, cu vopsea din comert. In acest mod toata lumea gaseste la noi, pe masa de sarbatori, tot felul de bunatati.

Prezenta acestei tarte pe masa noastra nu este intamplatoare.

Spanacul, branza si ouale se combina perfect si completeaza armonios meniul nostru de sarbatori.

Am ales ca decor pentru tarta cu spanac oua si branza – torta Pasqualina – niste iepurasi, dar ar merge si niste forme de oua, pui sau floricele.

Cei care nu mananca drob (nici fiul si nici sotul meu, dar am si cativa prieteni care nu se imprietenesc deloc cu acest aperitiv) aleg aperitivele in foietaj. Pentru ei pregatesc in mod special, in fiecare an ceva nou. Daca vreti si voi sa va inspirati aici gasiti cateva sugestii.

Dragii mei, va las aici ingredientele de care aveti nevoie si cateva explicatii cu poze din modul de preparare pentru „Torta Pasqualina”.

Ingrediente tarta Pasqualina:
(o tarta cu diametrul de 18cm)

500 g spanac
1 ceapa medie
1 praf nucsoara
sare
piper
5 linguri ulei ulei
60 g parmezan ras
100 g cascaval ras
250 g ricotta
1 lingura faina
8 oua
1 foaie de aluat de foietaj

Mod de preparare tarta Pasqualina:

Decongelam foaia de aluat. Daca folosim spanac proaspat il curatam si il spalam, il oparim in apa fiarta, il scurgem si-l lasam la racit.

Va sta sa se scurga bine de tot, apoi il dam prin masina de tocat pentru a obtine o textura foarte fina. Intr-un castron, amestecam spanacul cu ceapa tocata fin si calita, 1 ou batut, sare, piper, nucsoara si 20 g parmezan ras.

Batem ricotta cu 2 oua si o lingura de faina. Intindem foaia de aluat, o taiem astfel incat sa acoperim fundul tavii, peretii, dar si tarta la final. Dupa ce intindem aluatul in forma pe fundul acesteia si pe pereti, il ungem cu ulei, apoi punem spanacul. Il acoperim cu un strat de ricotta.

Spargem restul de oua astfel incat ne ramana galbenusul intreg, in mici gauri realizate cu lingura in ricotta.

Presaram restul de parmezan ras si cascavalul ras, apoi punem „capacul” tartei. Daca ramane aluat realizam diverse ornamente.

Intepam cu o scobitoare aluatul in mai multe locuri, apoi o punem la copt.

O vom coace la 180°C timp de 55-60 minute.

Servim tarta calda, dar este la fel de buna si rece.

 

Ma gasesti si pe  INSTAGRAM.

Pagina mea de  Facebook  este  aici.

Te invit sa ma urmaresti si pe YouTube. Nu uita sa apesi pe clopotel pentru a fi notificat cand postez o reteta noua.

 

Sa aveti sarbatori fericite si luminate!

 

 

 

 

Comentarii

  • Mirela Carmen

    Aspect ireprosabil, gust cred, pe masura si usor digerabila datorita spanacului, tot ce-si pot dori crestinii pentru lunea Pastelui, unde mai pui ca cei doi iepurasi ornamentali vor face deliciul copiilor, deci este de savurat neaparat!

    • diva in bucatarie

      Multumesc Mirela! Iti doresc din suflet sa ai Paste fericit si linistit.

    • Voda Oana Stefania

      Si mie mi-a atras atentia aceasta tarta si voi incerca sa o fac pentru masa de Pasti.Nu stiam ce inseamna ricotta dar acum am aflat,inseamna branza de vaci.

      • Andreea Timiras

        Mai precis, ricotta italienilor e urda noastra. 😉

  • Vai, ce frumoasa este!
    Paste fericit tie si celor dragi tie!

    • diva in bucatarie

      Multumesc Viviana! Paste fericit si tie, alaturi de cei dragi!

  • DiaMar bucataria galbena

    Sarbatori luminate!

    • diva in bucatarie

      Paste fericit Mihaela!

  • A

    Paste binecuvantat alaturi de cei dragi !

    • diva in bucatarie

      Paste fericit si tie draga Antonina!

  • Sarbatori luminate alaturi de cei dragi! Paste fericit!

    • diva in bucatarie

      Multumesc Sara &Miki! Paste fericit si voua, daca il sarbatoriti acum!

  • Ce frumos ti-a iesit !!!!

  • oh, ce frumoasa este! Musai trebuie incercata! Abia astept sa o fac 😉 Te pup scumpa mea!

    • diva in bucatarie

      Multumesc Emily!

  • arata foarte bine, n-am incercat pana acum aceasta tarta, dar cred ca e delicioasa!

    • diva in bucatarie

      Cu siguranta merita incercata!

  • Linda

    Arata senzational si cred ca e si buna..

  • Cred ca e delicioasa!!! O sa o trec pe lista, sa o fac !! Te pup!

  • O minunatie mega delicioasa,arata superb si sigur face senzatie pe masa de Paste .

  • Narcisa

    o voi face pentru Paste! Abia astept sa vad rezultatul.

    • diva in bucatarie

      Sper sa iti placa si tie!

      • Narcisa

        Am facut-o de 2 ori, e delicioasa! 🙂

  • Amalia

    Buna! Spanacul trebuie curatat de codite? In loc de masina de tocat se poate folosi blender?

    • diva in bucatarie

      Il curatam de codite. Poti incerca si cu un blender, mixer vertical… Daca lasa apa trebuie scursa bine!

  • Amalia

    Multumesc frumoas !

  • Adevarul

    Ricota inseamna urda

  • Ioana

    Imi poti spune ce aluat de foietaj din comert folosesti? Eu am incercat mai multe si nu sunt multumita de nici unul.

Dă-i un răspuns lui DaNuTzA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *