Perisoare cu sos de smantana

4 aprilie 2012Diva in Bucatarie

Perisoare cu sos de smantana.

Cu certitudine o mancare cu sos este mai gustoasa, mai apetisanta. Aceste perisoare in sos de smantana vor satisface toate poftele, asa ca va invit sa le incercati si sa imi spuneti daca va plac mai mult decat perisoarele in sos de rosii cu tarhon.

INGREDIENTE:

Pentru perisoare:
350 g carne curcan tocata
1 ceapa mare
1 cescuta orez fiert
1 ou
1 felie paine
sare
piper
3 linguri faina

Pentru sos de smantana:
320 ml lapte
200 ml smantana lichida pentru gatit
30 g unt
1 lingura cu varf faina
2 catei de usturoi taiati pe jumatate sau cuburi mari
sare
piper

PREPARARE:

Carnea tocata o amestecam cu ceapa tocata marunt, painea data prin masina de tocat, 1 ou, orez, piper proaspat macinat si sare. Ne umezim palmele cu apa si modelam perisoarele sub forma de bile. Le tavalim prin faina, apoi le punem sa fiarba in apa fierbinte cu sare. Le lasam sa fiarba in jur de 15-20 minute.

In acest timp pregatim sosul. Fierbem 150 ml lapte. Dizolvam faina în laptele rece ramas si il turnam in laptele clocotit, amestecand ca sa nu se formeze cocoloase. Continuam sa fierbem sosul timp de 10 minute, la foc mic. Luam de pe foc, turnam smantana, sare si piper dupa gust si amestecam bine pana se omogenizeaza compozitia. Punem sosul iar sa fiarba putin (1-2 minute), apoi luam de pe foc. Punem untul la topit intr-o tigaie. Cand incepe sa „fiarba” adaugam usturoiul si mai lasam pe foc in jur de 30-45 secunde, pana prinde untul aroma usturoiului. Aruncam apoi usturoiul, iar untul aromat il punem peste sosul de smantana. Amestecam pana este incorporat total, apoi turnam sosul peste periosoarele scurse de apa in care au fiert. Putem pune putin marar in sos si asta este tot.

Simplu si gustos!

Sa aveti pofta!

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *