Salam de biscuiti cu ciocolata

18 ianuarie 2012Diva in Bucatarie

Salam de biscuiti cu ciocolata. Am probat reteta si fara oua, cu 100 g ciocolata si 50 g unt in plus si a iesit la fel de buna.

Reteta de salam de biscuiti cu ciocolata ma trimite mereu cu gandul inapoi in copilarie. Cred ca a fost printre primele deserturi pregatite de mine, dar pe vremuri era simplu, fara ciocolata. Cu timpul mi-am pregatit mai multe variante, iar cel cu ciocolata este incercarea mea de a aduce ciocolata in aceasta dulcegarie. Eu zic ca am reusit sa transform un desert banal intr-unul delicios, plin de arome si texturi placate papilelor gustative.

Nu iti vine a crede ca un salam de biscuiti poate fi un desert atat de bun si mai ales atat de sor de pregatit, cu ingrediente pe care le are toata lumea in casa. Si daca a ramas fara ele, nu-I nimic. De la chioscul din coltul blocului le putem cumpara.

In timp ce realizam poza mi-am dat seama ca ar arata gourmet, intr-o prezentare demna de masterchef daca ar fi avut un sos langa felie, eventual o cupa de inghetata. Dar, poate ca voi reface pozele in timp si atunci o sa va arat fix la ce ma gandeam acum. Prefer sa va las in acest moment o poza cat mai apropiata de textura desertului ce va promite a fi unul bun.

Cum va spuneam, reteta de salam de biscuiti cu ciocolata am transformat-o in timp, plecand de la reteta clasica, cea de post. Reteta de salam de biscuiti cu ciocolata mi-a fost inspirata de cateva site-uri italiene, acestia folosind si oua in compoztia de ciocolata.

Am probat reteta si fara oua, cu 100 g ciocolata si 50 g unt in plus si a iesit la fel de buna.

Ma bucur foarte tare cand vad ca retete ca aceasta au mare trecere printre prietenii mei. In ultimile 2 vizite am fost primita cu salamul pregatit dupa reteta mea, iar mama unui coleg de gradinita al copilului meu mi-a spus ca nu a mancat niciodata un salam de biscuiti de ciocolata atat de bun. Sper ca mi-a spus-o doar din diplomatie…

Va las mai jos sa vedeti cat de usor se pregateste si va invit sa il incercati. Daca veti distribui reteta aveti multumirile mele anticipate, iar daca o pregatiti si imi trimiteti o poza va multumesc anticipat.

INGREDIENTE:

300 g biscuiti
150 g ciocolata cu lapte
100 g ciocolata neagra
1 lingurita esenta de vanilie
150 g unt
2 oua
90 g zahar

Pentru decor – optional:
50 g ciocolata topita
zahar pudra
cacao

PREPARARE:

La acest desert totul merge foarte repede, nu avem nimic complicat de facut. Incepem prin a rupe biscuitii cu mana.

Mixam bine ouale cu zaharul, pana devin ca o spuma. Topim ciocolata la baine-marie, turnam ouale peste aceasta, amestecam pana se omogenizeaza si ne intoarcem cu vasul la baine-marie pentru inca 7-8 minute. Amestecam destul de des, sau continuu, pana se ingroasa putin compozitia.

Luam de pe foc, incorporam untul aflat la temperatura camerei si esenta de vanilie, apoi turnam peste biscuiti.

Amestecam bine, astfel incat compozitia sa fie omogena. Turnam compozitia pe un celofan sau hartie de copt. Presam salamul nostru in foaia de celofan astfel incat toate bucatile sa se lipeasca, sa nu ramana goluri. Strangem celofanul la capete dupa ce se aranjeaza compozitia si il punem in frigider pentru 3-4 ore.

Dupa acest interval putem taia salamul si servim. Putem sa il decoram pentru un aspect mai frumos cu ciocolata topita, zahar pudra, sau cacao.

Pofta buna!

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

  1. Prajitura preferata la baetii mei,dar nu am facut cu ciocolata cred ca este foarte buna.Multumesc ca existi si imparti exp. in bucatarie cu noi si ne faci viata mai dulce.

    1. Maria, incearca si cu ciocolata! Vor avea o surpriza foarte placuta! Si eu iti multumesc pentru ca ma vizitezi… Pup

    1. Multumesc Mihaela! Copilul meu nu este fan ciocolata amaruie, asa ca strecor cat pot sa nu se simta gustul ei prea mult! Te pup

  2. este cea mai simpla, rapida si delicioasa reteta…imi amintesc ca prin clasa a cincea la lucru manual am fost invatate sa facem aceasta reteta…si o fac mereu cu drag…

  3. e foarte yammi yammi, am facut-o ieri :)) am primit felicitari dar si sugestii… :)) sugestia ca biscuitii ar trebuii sa fie mai moi, deci ma gindesc data viitoare sa-i inmoi f putin in lapte cu 2 lg de coniac ca sa fie mai fragezi, ce zici? iar pt. garnitura o prietena mi-a dat ideea de nuci prajite si apoi pisate, am implementat-o si iesit chiar delicios!!

    1. Cornelia iti multumesc ca ai ales reteta mea! Cred ca daca vei inmuia biscuitii nu va mai avea acelasi efect. In general astfel de prajituri de fac cu biscuitii tari. Sper sa apuc sa fac pana la paste o reteta de salam in care avem nuci prajite, caramelizate si inca cateva ingrediente minunate!

  4. La noi a devenit deja specialitatea casei,am facut de patru ori.Intr-adevar biscuitii raman putin cam tari.Si eu pun 2 linguri de coniac in crema.Dar secretul este sa aveti rabdare si sa-l lasati 2 zile la frigider astfel se vor inmuia si biscuitii.Este de vis reteta si crema foarte fina !

  5. Toate retetele tale sunt extraordinare., imi plac foarte mult. Eu am o experienta in bucatarie de 4o ani si tot mai invat cate ceva. Imi place mult reteta ta de salam. Multumesc mult pentru retete. Ce bine ar fi daca si nora mea ar fii cat de cat interesata de retetele tale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *