Dulceata de zmeura

12 iulie 2011Diva in Bucatarie

Dulceata de zmeura. Dulceata de zmeura, cu fructe intregi, reteta simpla si usoara, pentru care nu aveti nevoie de conservanti. 

Dulceata de zmeura, cu fructe intregi, reteta simpla si usoara, pentru care nu aveti nevoie de conservanti. 

Aceasta dulceata ramane cu bucati de fructe intregi, fie ca sunt fructe mari sau mici. Totul tine de respectarea indicatiilor din reteta. Daca fructele vi se zdrobesc obtineti un gem de zmeura delicios.

O alta reteta de dulceata pe care o puteti pregati in aceasta perioada este cea de visine. Aceste doua dulceturi nu imi lipsesc niciodata din camara. Le prefer in clatite, dar pot fi macate si la micul dejun pe paine cu unt, insa pot fi folosite si in diverse retete de prajituri.

Dulceata de zmeura facuta in casa nu are nevoie de conservanti. Este foarte buna, savuroasa, cu un gust dulce-acrisor ce cucereste de la prima lingurita. Zmeura este vedeta verii, asa ca puteti sa o pregatiti din iunie pana la sfarsitul lunii iulie, in functie de zonele in care locuiti. In sud se va coace mai repede, in timp ce la munte abia peste o luna incepe sa se coaca.

Acum va las sa vedeti cum fac eu dulceata de zmeura delicioasa.

INGREDIENTE:

1 kg zmeura cu bob mare
800 g zahar
sucul de la 1/2 lamaie mare
120 ml apa

PREPARARE:

Daca zmeura este culeasa de pe marginea drumurilor prafuite, luati bob cu bob si il spalati foarte usor, cu mare grija (ca sa nu se zdrobeasca) si o lasati pe un prosop de hartie de se usuce.

Zmeura mea din gradina nu are nevoie sa fie spalata.  Daca o cumparati din piata si arata curata, fara urme de praf, nu trebuie sa o spalati!

Daca puteti incercati sa alegeti zmeura mare, dar o sa va iasa si cu cea cu bob mic. Am presarat foarte putin zahar peste zmeura (2 linguri din cele 800g) si am lasat-o doua ore la temperatura camerei. Siropul lasat va colora frumos dulceata.

Am pus la fiert apa cu restul de zahar. Acestea vor fierbe pana siropul devine foarte gros (arata ca o miere groasa lichida alb-galbui) dar trebuie sa aveti grija ca zaharul sa nu se cristalizeze pe marginea oalei.

Am adaugat zmeura si am fiert fierbem la foc mic 10 minute. Am adaugat sucul de la o jumatate de lamaie cu zmeura in acelasi timp. Zmeura este fragila si se va rupe in timpul fierberii, asa ca nu amestecati prea tare si nu fierbeti mai mult de 10 minute!

Am crescut intensitatea focului in ultimile 2 minute, pana la mic spre mediu. Am luat spuma si am facut proba cu o cateva picaturi de dulceata pe o farfurie. Nu ar trebui ca procesul de fierbere al zmeurei sa fie mai mare de 15 de minute, astfel incat sa ne distruga boabele de zmeura. Cand a fost gata dulceata am lasat-o sa se racoreasca pana a fost usor calduta, apoi am pus-o in borcane pe care le-am sterilizat in prealabil.

Gustoasa, aromata si delicioasa! Vreti sa incercati?

Print

Distribuie pe:

0 răspunsuri

  1. Cand eram copil aceasta dulceata era nelipsita, aveam zmeura si mure de la tara. Mi s-a facut dor de acel gust de neegalat.

  2. Dulceata ta arata foarte bine, insa reteta este gresita. Testata de mine si gresita. Am urmat intocmai indicatiile tale, siropul foarte gros, cantitatile le-am respectat insa zmeura NU are cum sa ramana intreaga la atat de putin zahar. Imposibil! Drept dovada , dupa 20 de minute de fiert, zmeura era intreaga iar dulceata nu era gata!(la proba cu lingura).Asa ca am fiert-o mai mult timp, 40 de min si n-a mai ramas intreaga.
    Am facut reteta bunicii, cate kg de fructe tot atatea de zahar, 250 ml apa / kg de fructe. Am fiert maxim 20 de min iar zmeura a ramas intreaga si aromata.
    In viata mea nu mai urmez retete de la dive in bucatarie! Sorry!

    1. Eu nu pun nimic pe site fara sa testez. Sincer, nu imi dau seama cum se putea sa nu se lege, daca siropul era gros. Si eu am primit aceasta reteta, am testat-o si iata ca mi-a iesit, asa ca am pus-o pe site. Imi pare foarte rau ca nu ti-a iesit…

      1. Bună ziua! Mulțumesc mult pentru retetă. Mi-a ieșit perfect, ce-i drept nu a rămas toată zmeura întreagă, însă este perfectă. Este gustoasă, delicioasă și foarte aromata.
        Păcat ca nu avem și sufletul cum este și dulceața. Voi urma cu drag diva din bucătărie. 🙂 Numai bine și încă odată mulțumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *