RETETE RECENTE

CIOLAN DE PORC CU BERE LA CUPTOR

December 17, 2014 | CATEGORIA

ciolan-de-porc-cu-bere-la-cuptor

Cand pregatim un ciolan mare de porc cu bere la cuptor avem nevoie de un ingredient special: se numeste rabdare! Il pregatim la foc mediu-mic timp indelungat si carnea va fi frageda si gustoasa.

Daca vrem sa grabim putin pregatirea crestam soriciul (taiem de parca desenam un careu din caietul de matematica) si se va mai topi o parte din grasime in timpul coacerii. Putem sa il lasam ca atare si va fi la fel de bun.

INGREDIENTE:

1 ciolan mare de porc (2.750 kg)

sare

piper

cateva boabe ienibahar

usturoi

4-5 cepe mici

1 capatana usturoi

2 frunze dafin

crengute de rozmarin

ulei

4-5 sticle bere

PREPARARE:

Punem ciolanul cu frunzele de dafin, boabe de piper si boabe de ienibahar, ceapa si 3-4 catei usturoi pentru 25 minute la fiert.

ciolan-de-porc-cu-bere-la-cuptor-1

Il scoatem din apa apoi il crestam sau il intepam cat de des putem cu un cutit subtire, cat mai adanc – pana la os daca se poate. Din loc in loc in interiorul crestaturilor impanam ciolanul cu felii de usturoi si frunze de rozmarin. Il punem in tava, stropim cu ulei (cat sa fie fundul tavii bine acoperit de ulei), il ungem cu sare si piper apoi adaugam berea si cativa catei de usturoi si acoperim ciolanul cu staniol.

ciolan-de-porc-cu-bere-la-cuptor-3

Din cand in cand (la 15-20 minute) ridicam staniolul si stropim ciolanul cu berea si uleiul din tava. Avem grija sa aruncam usturoiul din tava cand devine auriu, altfel lasa un gust amar. La 1 h de coacere il intoarcem pe partea cealalta. In acest moment il mai intepam de cateva ori cu cutitul sa favorizam coacerea in patrunzime.  Reinprospatam frunzele de rozmarin daca s-au uscat. Mai rotim ciolanul  de cateva ori in restul timpului de coacere, adaugam bere de fiecare data cand se evapora.

ciolan-de-porc-cu-bere-la-cuptor-2

Ciolanul nostru va fi gata cand se va taia usor de os si nu iese sange cand il intepam cu cutitul. Pentru un ciolan foarte mare avem nevoie de aproximativ 5 ore de coacere la 180°C.

Pentru o friptura delicioasa de Craciun, va recomand sa incercati acest ciolan de porc cu bere la cuptor insotit de varza calita, piure de cartofi sau cartofi copti.

 

Pofta buna!

Comentarii

  • Deci cu asta m-ai dat gata, singura problema este ca trebuie sa tin regim o perioada 🙁 si nimic nu pare la fel de bun ca ciolanul :(((( deci de sarbatori cu siguranta o sa oftez dupa el.

  • Valentin

    M-ai scos din barlog 🙂
    E genial.

  • liviu

    acum e la cuptor pe jar …..sa vedem cum iese

ADAUGA UN COMENTARIU

Your email address will not be published. Required fields are marked *